TUTORIALE

A treia editie a Investment Ready Warm-Up – startup-urile sunt asteptate pe 19 februarie la Bucuresti.

IRP Cover Photo

 

Pe 19 februarie, la sediul Bursei de Valori București (B-dul Carol I 34-36) va avea loc cea de-a treia ediție a seminarului Investment-Ready Warm-up, eveniment ce reunește antreprenori și investitori din România și din străinătate. Și în 2015, programul este organizat de Matei Dumitrescu (foto), reprezentantul Investment Ready Academy si membru al celei mai cunoscute asociații de investitori din România, Techangels, a cărui experiență antreprenorială și de investiții si mentorat adresat startup – urilor îl recomandă ca pe unul dintre cei mai
de succes tineri antreprenori din România, la ora actuală.

matei_dumitrescuDe altfel, după ce în 2013 a fost singurul român care a participat la cursurile Investment Ready Academy din Viena, Matei Dumitrescu  a adus, anul trecut, programul Investment-Ready Warm-up în țara noastră, pentru a facilita și altor start-up-uri acces la mentorat și finanțare internațională.

Sesiunea de Warm-Up din acest an este un workshop intensiv, care își propune nu doar să familiarizeze antreprenorii români cu conceptele Investment-Ready Academy, ci și să atragă, să educe și să selecteze inițiativele de afaceri, să construiască conexiuni cu investitorii cu experiență, să facă legătura între aceste inițiative și investitorii locali. Vor participa nume sonore din peisajul de afaceri autohton (investitori și mentori), iar programul se bucură de sprijinul și expertiza echipei IRA din Viena, condusă de Nikolaus Hutter, fondatorul și liderul rețelei Toniic – detalii aici.

investmentready_warmup_bucharest (1)Inițiativele cu cel mai înalt potențial vor participa ulterior la programele de pregătire ale Investment Ready Academy care se vor desfășura, tot în cursul acestui an, la Viena. Este vorba de trei module de studiu, care au ca scop perfecționarea modelului de afaceri, construirea unui dosar atractiv pentru investiții, prezentarea în fața investitorilor cu impact major și relevarea impactului inițiativelor la scară socială. Ținta de ansamblu a Investment Ready Academy este crearea unei piețe active de investiții în Europa Centrală și de Est.

E important de reținut că, în cei patru ani de când a luat ființă, Investment-Ready Academy a reușit, prin cele 600 de start-up-uri și 235 de participanți la warm-up-uri din 11 țări, să atragă fonduri de peste două milioane de euro. În 2015, organizația are un site nou, de unde cei interesați pot afla mai multe informații despre menirea, scopurile și reușitele organizației, precum și despre programul sesiunii de Warm-Up, condițiile de înscriere și beneficiile participării la aceasta.

InvWarm-up_2De asemenea, la ediția din 2015, Investment-Ready Academy Romania are ca partener Bursa de Valori București, care și oferă găzduire participanților, ca o dovadă în plus a atenției de care acest eveniment se bucură din partea celei mai importante entități private de pe piața de capital din România. Nu este însă prima dată când are loc un astfel de parteneriat, Investment-Ready Academy Romania susținând  proiectul BVB de creare a unei piețe alternative de finanțare –  AeRO – în noiembrie anul trecut.

 

InvReady_pathVizualizati aici prezentarea Programului Investment-Ready Academy

 

Contact:

Matei Dumitrescu

Mentor | Connector | Investor

Tel: +40 723 202 590

Matei.Dumitrescu@investment-ready.org

www.investment-ready.org

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.