TUTORIALE, Antreprenoriat, Start-Upuri

Bilanț Re>patriot la cea de-a cincea ediție a Summit-ului RBL

RePatriot_2016

 

sursa: RePatriot.ro

Proiectul Re>patriot și-a prezentat realizările la un an de la înființare în prezența celor mai importanți lideri din business-ul românesc, membri ai Fundației Romanian Business Leaders. 350 de antreprenori și executivi de top au primit cu emoție reacțiile românilor din Diaspora surprinse în filmările din timpul conferințelor din ultimul an din Italia, Spania, Germania, Marea Britanie și Irlanda.

Repatriot nu mai este un proiect obișnuit, este o mișcare, o luptă continuă pentru noi și copii noștri. Noi nu am facut decât să catalizăm mai multe forțe și-mi doresc ca în fiecare zi să câștigăm noi soldați în această acțiune de unificare. Steagul a fost ridicat deja și de Președinte și de Primul Ministru. Noi suntem soldați ai acestei cauze. Dezvoltarea tehnologiei și internetului ne ajută în această misiune. Autostrăzile comunicaționale care ne leagă cu lumea întreagă vor aduce românii mai aproape de țară”, a spus Marius Bostan, inițiatorul proiectului și acum Ministru al Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională.

Îi felicit pe cei care s-au întors acasă, nu e o decizie ușoară. Majoritatea celor care au plecat și excelează în străinătate și-au pus bazele aici acasă, ceea ce suntem noi azi, suntem datorită acestei țări,” a spus Gabi Szabo, prezentă în panelul Re>patriot.

 

Re>patriot, proiect lansat în urmă cu un an de RBL, prin participarea voluntară și cu fonduri proprii a peste 30 de antreprenori români, continuă cu noi obiective. Printre acestea cele mai importante sunt Gala Repatriot si  organizarea anuală a unui Summit al Diasporei.

Gala Repatriot face parte campania de strângere de fonduri cu scopul de a da amploare proiectului și va avea loc  pe 17 martie.

Ca o avanpremieră a licitației, Mircea Tudor, fondator MB Telecom și inventator român premiat la Geneva, a oferit 10.000 de euro pentru racheta din anii 70 a lui Ilie Nastase, donată proiectului Re>patriot  de Dragoș Dinu, CEO al Țiriac Holding.

 

La licitația de la Gală se vor putea licita printre altele obiecte sau experiențe cu Simona Halep, Horia Tecău, Felix Pătrășcanu, Dragoș Anastasiu, Mihai Marcu, Gabi Szabo, Mircea Lucescu, Nadia Comaneci, Ilie Nastase, Ion Tiriac și alții.

Ne dorim să devenim o platformă completă de consiliere și mentorat pentru românii care doresc să investească în România. În acest sens am pornit o campanie de strângere de fonduri prin organizarea unei Gale cu licitație care să ne permită să oferim pro-bono ajutor românilor interesați și să organizăm un Summit anual care să faciliteze schimburi de idei între cele două Românii: diaspora și țara. În egală măsură vom continua să cerem statului român să promoveze politici în sprijinul Diasporei“, a spus Felix Tătaru, fondator GMP Group și membru al echipei Re>patriot.

 

Re>patriot, proiect de repatriere prin antreprenoriat lansat de Romanian Business Leaders în urmă cu un an și-a îndeplinit cel mai important obiectiv pe care și l-a propus la lansare: determinarea statului să accepte că Diaspora este o prioritate națională. În 23 februarie, anul curent, președintele Klaus Iohannis și primul ministru Dacian Cioloș au declarat Diaspora prioritate națională în contextul conferinței „Diaspora romneasca – Vector de dezvoltare”.

Sunt RePatriot și vă spun sincer că a meritat! Repatriot este un proiect de suflet pentru că ştiu cum e să fii de ambele părţi. Aici e locul nostru, aici sunt oportunităţile, aici e nevoie de noi. Diaspora e cel mai de preţ lucru pe care îl avem în acest moment. Aceşti oameni au acumulat cunoştinţe, au o altă perspectivă, o altă viziune, şi-au schimbat mentalitatea. Oportunităţile mari pentru oamenii cu iniţiativă sunt aici”, Dragoș Anastasiu, fondator Eurolines România.

Participarea voluntarilor la proiect se face cu scopul de a oferi inspirație și consiliere românilor plecați care vor să investească în România. În anul trecut de la inaugurare,  Repatriot a organizat șapte conferințe în Italia, Spania, Marea Britanie, Germania și Irlanda și două în România, la Alba Iulia și Focșani, intrând în legatură cu peste 1500 de români interesați de proiectul repatrierii prin antreprenoriat.

Pe 1 decembrie peste 150 de participanti au lansat „noua declarație de la Alba Iulia” cu scopul de a uni cele două Românii: Diaspora și Tara și de a determina autoritățile să considere Diaspora drept prioritate națională. Textul complet al acesteia poate fi consultat aici.

Anul acesta Re>patriot și-a propus să organizeze cel puțin alte șase conferințe în țări ca Germania, Franța și Italia și un Summit Re>patriot în toamnă.

Felix Pătrășcanu, unul din liderii proiectului,  a susținut în fața participanților la eveniment: „Principalele bariere de percepție ale românilor plecați care doresc să investească în țară țin de corupție, lipsa informațiilor și teama de a nu pierde banii investiți. Ne-am propus să îi ajutăm cu informații despre ce presupune să deschizi  o afacere în România, despre procedurile legale, despre finanțare, despre ocaziile de a face afaceri în diferite domenii. Pentru a încuraja să-și depășească neîncrederea, vom promova povești de succes ale antreprenorilor români și vom fi alături de ei dacă hotărăsc să revină.

Suntem abia la început, dar acest prim an, prin interacțiunile avute cu românii din diaspora dar și cu cei din țară, ne încurajează să ne implicăm și mai bine, cu toată experiența noastră de antreprenori care poate fi de folos celor care doresc să vină acasă”.

 

Despre Re>Patriot

Re>Patriot este o platforma de inspirație și informație care își propune să faciliteze accesul românilor din străinătate la oportunitățile din țară.

Prin conferințele Re>Patriot din toată Europa și din țară, dar și prin platforma www.repatriot.ro românii din diaspora pot accesa informații, consultanță și oportunități din țară pentru a deveni antrepenori acasă sau pentru a sprijini România de unde se află.

Obiectivul principal al Re>patriot este ca Diaspora să devină prioritate națională și toate forțele responsabile din societatea românească sa acționeze în consecință.

 

RBL

Despre Fundația Romanian Business Leaders 

Fundația Romanian Business Leaders este o organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit, înființată în iulie 2011. Obiectivul său este să dezvolte o platformă de acţiune şi implicare socială pentru liderii din mediul privat. Scopul este ca România să devină o ţară mai bună pentru business-ul responsabil şi, în felul acesta, pentru toţi românii.

Cea de a 5-a ediție a Summitului RBL a avut loc pe 3 si 4 martie la București, a avut ca tema principală antreprenoriatul și a fost cea mai de succes ediție, numarând 350 de participanți în fața cărora au fost expuse proiectele ultimilor ani, printre care și Re>Patriot.

Participanții la Summit au inițiat 6 proiecte noi în cele 3 domenii în care Fundația activează: Antreprenoriat, Educație și Buna Guvernare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.