4 sfaturi pentru antreprenori

15 ianuarie 2014 09:22

SergiuNegut2

Autor: Fulvia Meirosu

Cu aproape 20 de ani de experienta in management si consultanta, numele lui Sergiu Negut a fost pana acum doi ani asociat mai ales cu domeniul serviciilor medicale private. Din momentul in care a plecat de la Regina Maria, dupa sase ani de management, timp in care cifra de afaceri a companiei a crescut de zece ori, a a tot primit propuneri de a face parte din managementul unor companii mari, dar a refuzat. E o etapa incheiata din viata lui. Si cea in care se afla acum i se potriveste mult mai bine. E business angel. Vegheaza asupra antreprenorilor, ii ajuta sa-si dezvolte afacerile, sa-si depaseasca temerile, ii motiveaza sa tinteasca mai sus si sa-si doreasca mai mult de la viata. Nu intamplator, camasile lui preferate sunt vesele si colorate. Nu haina face pe om, dar vestimentatia vorbeste de multe ori despre firea omului. O fire optimista si vesela, ca in cazul oricarui inger. Si cu resurse umane, nu financiare, aproape nelimitate. Sergiu este initiatorul si coordonatorul proiectului “101 afaceri de la stres la succes”, derulat de fundatia Romanian Business Leaders (RBL) si dintre toate proiectele de care se ocupa, acesta ii este cel mai drag. Proiectul, demarat in vara anului trecut, urmareste sa atraga, pe parcursul a trei ani, 101 companii viabile, cu cifra de afaceri de peste 100.000 de euro si cu minim 3-5 angajati, care sa fie ajutate de catre antreprenori si consultanti cu experienta sa-si tripleze business-ul. Pana acum, in cele doua sesiuni de selectie de anul trecut, s-au inscris in proiect 50 de companii – participarea este gratuita – care vor beneficia de sprijinul a 70 “antrenori de business”. Cea de-a treia sesiune de selectie va avea loc in primavara acestui an si suntasteptati toti antreprenorii care isi doresc sa creasca intr-un an cat altii in zece, ca sa parafrazam o sintagma de poveste.

Pe langa asta,  Sergiu Negut este actionar in afaceri precum FruFru, 2 Parale, InStore Media si mai poarta discutii cu inca trei antreprenori in pravaliile carora va investi.  De asemenea, este partener impreuna cu Adrian Stanciu, Cosmin Alexandru si Cosmina Peta la Wanted Transformation Consultancy, o firma de consultanta, dupa cum ne arata si numele ei, ai carei clienti sunt companii mari din  mai multe domenii de activitate. Si nu in ultimul rand, el insusi absolvent de INSEAD, Sergiu Negut este Associate Dean la Maastricht School of Management. Insa scopul lui Sergiu Negut, indiferent de ipostaza in care il regasim, este acelasi: sa-i ajute pe alti antreprenori sa-si creasca afacerile si la randul sau sa-si creeze un portofoliu de investitii.

Revenind la “101 companii de la stres la succes” – doar unul din nenumaratele proiecte de antreprenoriat pe care le deruleaza RBL – companiile pe care le antreneaza Sergiu  sunt Confident Communications (impreuna cu Peter Barta), MagazinulDeMirodenii.ro (impreuna cu Dora Surugiu)  si  ADN Birou de Arhitectura (impreuna cu Cosmin Alexandru). El prefera sa lucreze in echipa, cu un alt antrenor, ca sa gestioneze mai multe proiecte, si antreprenorii sa aiba acces la mai multe idei. Dar cine sunt companiile  – sau pravaliile, asa cum ii place lui Sergiu sa spuna – care s-au inscris in program? “In general pravalii care obtin venituri, dar nu suficient de multe. Avem afaceri de consultanta, publicitate, media, PR, firme de dezvoltare de software, distribuitori de produse in retail, avem firme care fac distributie de produse industriale, si avem inclusiv firme care fac componente pentru agricultura”, detaliaza Sergiu Negut. Pentru toti antreprenorii care aspira la mai mult, iata cateva sfaturi de la Sergiu Negut.

 

4 sfaturi pentru antreprenori

1. Chibzuinta resurselor. Lucrul de care are nevoie un antreprenor cand intra pe un drum de crestere este ochibzuinta a resurselor. Chibzuinta asta vine din faptul ca la toate start-up-urile pe care le-am vazut eu, durata de atingere a obiectivelor a fost dubla fata de cea prevazuta, iar costul investitiei cam la fel. In momentul in care punem niste cifre in Excel ele functioneaza intr-un fel, nu poti trece acolo faptul ca ai contactat un client si el a raspuns peste trei saptamani sau ca prima forma de produs nu a functionat si au trecut doua luni pana ai refacut produsul. Oamenii isi calculeaza necesarul de finantare nu pana la momentul de break-even, cum ar trebui, ci pana la momentul in care incep sa aiba venituri. De fapt trebuie sa sustii din buzunarele proprii  afacerea mai mult timp decat te-ai asteptat la inceput. Iar acestea sunt momente delicate. Oamenii si-au pus bani deoparte si uneori constata ca au ajuns la fundul sacului si in acest caz afacerea risca sa moara, chiar daca idea e buna si sustenabila. Mai este o chestiune: antreprenorul isi face planul, dar uita ca businessul este cu adevarat sustenabil  abia atunci cand produce necesarul de cash al antreprenorului. Daca el are o nevoie de cash lunara de 2.000 de euro, si obtine acesti bani din afacere, abia atunci e sustenabila.

2. Teste pe piata. Iesiti in piata cat mai devreme, indiferent de produs sau serviciu. Am vazut multi oameni care vor sa faca un business dintr-un produs/idée netestat pe piata, iar ei vor sa-l faca din dragoste pentru munca lor. Asta seamana cumva cu obsesia pentru productie din comunism, totul e sa producem, dar nu ne intereseaza piata. Daca ai un produs, primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa vezi reactia clientilor reali. Trebuie sa vezi cine ar fi dispus sa plateasca pentru produsul tau. Nu merge la prietenii tai, ci la oameni care nu te cunosc. Altfel risti sa pui multe resurse de timp si bani intr-un produs care odata ajuns in piata, nu livreaza. Problema aceasta am vazut-o de mai multe ori.

3. O dimensiune corecta. Sa nu faceti afacerea mai mare decat trebuie. Am vazut idei superbe, dar care au fost gresit dimensionate de la bun inceput, Mai exact,  daca exista o capacitate de productie care nu e umpluta repede, risca sa omoare businessul. Toate insolventele spectaculoase din ultimii ani s-au intamplat pentru ca oamenii au luat credite ca sa investeasca in capacitati de productie sau spatii comerciale, capacitati care vin nu doar cu costul de rambursare a creditului ci si cu costul de intretinere a capacitatii. Sunt foarte multe suprafete de magazine, care au venit cu costuri de chirii, de personal etc, insa vanzarile nu au fost suficient de mari, iar proprietarii nu au putut sa rezilieze contractele. Trebuie sa fim foarte atenti la dimensiunea businessului. Este piata destul de mare cat sa suporte un business destul de mare cu o marja de profit de 10-20%? Daca nevoia mea de cash este de 2.000 de euro pe luna, asta inseamna 25.000 euro pe an, iar asta inseamna de fapt 35.000 euro profit (cu tot cu taxe), deci ar trebui sa am o cifra de afaceri de 350.000 euro, este piata atat de mare? De exemplu, daca aduc un produs din India, ar trebui sa ma gandesc, cat  de mare e piata pentru acel produs, este un milion de euro? Ce ar insemna sa am o cota de piata de 35%? Noi in Romania suntem o piata mica, iar pentru produsele sofisticate piata este si mai mica, deoarece inseamna de fapt Bucuresti si orasele mari.

4. Salt la nivelul urmator. Antreprenorii in general ajung intr-un punct in care muncesc 24 de ore, 7 zile din 7, genereaza venituri, dar care nu sunt multumitoare, si nu sunt pregatiti sa imparta veniturile cu manageri carora sa le delege lucruri, astfel incat ei sa se concentreze pe dezvoltarea afacerii. Asta e situatia pe care programul nostru o cauta. Sunt antreprenori care au afaceri functionale, reusesc sa traiasca din salariile sau veniturile lor, reusesc sa aiba o sursa de trai bun, dar muncesc foarte mult si sunt blocati in rutina zilnica operationala. Acesta este momentul in care e foarte important sa stai de vorba cu antreprenori de succes care au reusit sa treaca de nivelul acesta, sa primesti consultanta, sfaturi, idei de la cineva care a trecut prin acelasi lucru. Iti da resursele sa te uiti la businessul tau un pic altfel, sa faci saltul la nivelul urmator.

 

Acest articol a aparut pe Blogul Writing House – Fulvia Meirosu

 

Distribuiți articolul

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.