Zona euro trebuie sa aiba propria Trezorerie pana in 2025

2 iulie 2015 11:55

Comisia Europeana1Statele din zona euro ar trebui sa acorde mai multa putere insitutiilor Uniunii Europene (UE), inclusiv infiintarea Trezoreriei Europene, in urmatorii zece ani, potrivit unui raport al Comisiei Europene (CE) privind integrarea tarilor in aceasta zona, publicat pe 22 iunie 2015.

Mai exact, documentul prevede ca guvernele tarilor din zona euro sa puna in sarcina Trezoreriei Europene controlul asupra stabilirii impozitelor si cheltuielilor interne, precum si finantarea unor decizii si initiative comune.

„A doua cea mai mare economie a lumii nu poate fi gestionata pe principiul cooperarii, iar regulile de baza sa fie axate pe gestionarea unilaterala”, se arata in raportul conceput in mare parte de catre CE, insa au contribuit si Consiliul Eurogrup, Parlamentul European si Banca Centrala Europeana (BCE).

Zona euro are nevoie sa schimbe sistemul de reguli si orientari pentru politicile economice nationale cu un sistem al suveranitatii impartasite prin intermediul unor institutii comune, iar multe dintre acestea exista deja si pot indeplini progresiv aceasta sarcina”, afirma Jeroen Dijsselbloem, presedintele Eurogrup si ministrul de Finante al Olandei.

„Tarile din zona euro au nevoie de un sistem de monitorizare economica cu cerinte din ce in ce mai putine si mai durabile. Suntem fermi in decizia de a intari uniunea monetara”, a punctat Dijsselbloem.

Concret, raportul, intitulat „Finalizarea Uniunii Economice si Monetare a Europei”, evidentiaza necesitatea aparitiei unui mecanism anti-soc care sa echilibreze evolutiile diferite ale economiilor din interiorul zonei euro, reducand diferenta de ritm inregistrata intre elita economica din regiune si tarile de la periferie.

In urmatorii doi ani, pana in 2017, fiecare tara trebuie sa infiinteze „o autoritate competitiva”, „un organism national insarcinat cu urmarirea performantei si a politicilor in domeniul competitivitatii„.

Aceste organisme trebuie sa fie „entitati independente cu mandatul de a se asigura ca salariile cresc in raport cu productivitatea si sunt comparabile cu evolutiile din alte tari din zone euro si cu principalii parteneri comerciali”, se precizeaza in raport.

Un astfel de mecanism urmeaza a fi conceput, asadar, de grupurile de experti, pana in 2017, dar nu va functiona permanent si nici nu se va transforma intr-un instrument de gestionare a crizelor, specifica documentul CE.

In mare, documentul se refera la „un destin comun (al tarilor din zona euro – n.r.) ce necesita solidaritate in vremuri dificile de criza si respect fata de normele stabilite de comun acord cu toti membrii”, pe langa ideea ca „aceste tari au renuntat definitiv la monedele lor national pentru totodeauna”.

In acest context, Junker a cerut o implicare mai mare din partea tarilor din zona euro in respectarea tintelor stabilite in bugetul UE, constatand ca o mare parte din schimbarile efectuate in bugetul din 2011 nu au dat rezultatele asteptate.

Criza financiara si economica au fortat guvernele nationale si institutiile UE sa faca pasi rapizi si decisivi”, dar „remedierile rapide din ultimi ani trebuie sa fie transformate in ceva durabil, legitim, echitabil si democratic pentru viitor”, se mai arata in documentul CE, care contine masuri pe termen mediu si lung.

Alte masuri incluse in document, pentru urmatorii doi ani, sunt infiintarea unui Consiliu Consultativ Fiscal European, finalizarea Uniunii Bancare, precum si o reorganizare a Semestrului European.

Totodata, in document se cere acordarea de urgenta a unor finantari pentru deschiderea Fondului Unic Decizional, care ar trebui sa devina operational incepand cu 1 ianuarie 2016, chiar si in lipsa tuturor contributorilor.

Pe termen lung, uniunea bancara europeana va avea nevoie de o sustinere comuna puternica, aceasta putand fi asigurata inclusiv printr-un credit din fondurile Mecanismului de Stabilitate Europeana. Inclusiv sistemul de asigurare a depozitelor bancare va urma sa fie unul comun, tarile membre in zona euro urmand sa urmeze aceeasi linie directoare in problema capitalului si a secretului bancar, dupa cum noteaza Bloomberg.

Astfel de masuri ar trebui sa poata fi luate in cadrul Tratatului UE actual, iar alte decizii asemenea infiintarii unui Minister de Finante European, pana in 2025, ar putea necesita modificari ale Tratatului.

„Membrii zonei euro isi vor mentine autoritatea asupra stabilirii impozitelor si a alocarii extinderii bugetare in acord cu optiunile nationale si alegerile politice. Se va impune, insa, nevoia ca unele decizii sa fie luate colectiv, asigurand in acelasi timp responsabilitatea democratica si legitimitatea”.

Raportul puncteaza, de asemenea, faptul ca Eurogrup trebuie sa aiba un presedinte full-time, spre deosebire de situatia din prezent cand presedintele institutiei, Jeroen Dijsselbloem, este si ministrul de Finante al tarii sale.

Raportul, asupra caruia si-a pus amprenta puternic presedintele CE, Jean-Claude Juncker, este de natura sa ridice unele probleme de suveranitate in anumite capitole, potrivit Global Europe Anticipation Bulletin (GEAB).

Oricum, documentul argumenteaza faptul ca statele membre au pierdut deja puterea, in timpul crizei financiare, fara a obtine niciun control democratic.

„La apogeul crizei, decizii de mare importanta si anvergura au fost luate in graba, uneori peste noapte. In cateva cazuri, solutii interguvernamentale au fost alese pentru a accelera implementarea masurilor sau pentru a contracara opozitia. Acum este momentul revizuirii si consolidarii constructiuei noastre politice”, se arata in raport.

Unele dintre ideile continute in raport au fost deja comentate in editoriale de catre ministrii Economiei din Germania si Franta.

Zona euro a intrat deja in al cincilea an de criza financiara, completata cu un nivel ridicat al datoriilor de stat.

Raportul lui Junker este lansat intr-o perioada in care UE incearca sa demonstreze ca a lasat in urma criza, chiar daca amenintarea unui faliment si a unei iesiri dezordonate din zona euro a Greciei persista inca.

„Simplul fapt ca ne-am confruntat cu acest tip de crize demonstreaza necesitatea aparitiei acestui raport care scoate in evidenta unele aspecte incomplete din mecanismul UE”, considera vicepresedintele CE, Valdis Dombrovskis.

Primul pas il reprezinta proiectul uniunii bancare din zona euro, nascut in urma promisiunii facute in 2012 de a proteja moneda unica europeana.

Raportul CE a fost publicat in aceeasi zi, 22 iunie 2015, cu dezbaterea ministrilor de Finante ai statelor din zona euro pe tema crizei din Grecia si pericolul iesirii acestei tari din zona.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.