Volvo Cars dorește să lanseze cinci maşini electrice până în 2021

20 iulie 2017 08:38

Volvo Cars va oferi o gamă de cinci autovehicule electrice începând cu 2019, fiind ultimul producător care va încerca să atragă clienţii către modelele mai atractive alimentate cu baterii, scrie Bloomberg, conform ZF. Compania va oferi şi opţiuni hibride pe linia sa de produse, marcând „sfârşitul istoric al maşinilor care au numai un motor cu ardere internă”.

Maşinile electrice vor intra în lupta pentru cumpărători într-o piaţă din ce în ce mai aglomerată: Tesla va începe să producă al treilea model de autovehicul electric în această săptămână, în timp ce mărcile germane Mercedes-Benz şi Audi şi producatorul britanic Jaguar Land Rover au prezentat prototipuri capabile să funcţioneze 400 de kilometri sau chiar mai mult cu o baterie complet încărcată.

Unele dintre maşini vor intra în vânzare încă din anul viitor. Producătorii de automobile accelerează dezvoltarea vehiculelor “verzi”, pe măsură ce reglementările în materie de emisii sunt din ce în ce mai stricte. „Oamenii cer din ce în ce mai mult maşini electrificate”, a declarat şeful executiv Volvo, Hakan Samuelsson.

Potrivit reprezentanţilor Volvo Cars, compania intenţionează să vândă în total 1 milion de automobile electrificate până în 2025. Compania va introduce automobilele din dorinţa de a-şi urmări planurile mai vechi de extindere, care includeau producerea unei maşini compacte alimentată cu baterii, precum şi o versiune electrică a vehiculului utilitar sportiv XC90.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.