STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Telecom & IT-C & Online

Veniturile din servicii ale Vodafone și Orange au crescut cu 6%, în T2 2015

Veniturile din servicii ale Vodafone au crescut cu 5,7% în perioada aprilie – iunie, la 166,6 milioane de euro, în timp ce veniturile totale ale Orange România au crescut în trimestrul al doilea cu 6,4%, în bază comparabilă, la 233 milioane de euro.

Vodafone-logo-newVodafone

Revenirea pe creştere a veniturilor Vodafone, după un an de declin, are ca principal motiv dispariţia efectului de bază al reducerii cu 70% a tarifelor de interconectare din aprilie 2014 (de la 3,07 eurocenţi la 0,96 eurocenţi / minut), în urma unei decizii a autorităţii de reglementare în telecom (ANCOM), măsură care a provocat o reducere a veniturilor operatorilor la nivelul întregii pieţe de telefonie mobilă cu aproximativ 200 mil. euro.

Potrivit datelor comunicate de grupul britanic, Vodafone România şi-a majorat numărul de clienţi în perioada aprilie – iunie 2015 şi pe segmentul de abonamente, şi pe cel de cartele pre-plătite, până la 8,189 milioane. Com­pa­nia a adăugat un număr net de 20.000 de contracte de abonament, conform da­­telor de grupului bri­tanic.

Vo­da­fone este nu­mărul doi pe piaţă ca nu­măr de abonamente, după Orange, care este lider cu peste 4,4 mil. contracte. Veniturile din servicii exclud încasările din vânzarea de telefoane, tablete, cartele sim şi alte echipamente.

Orange

Veniturile totale ale Orange România au crescut în trimestrul al doilea cu 6,4%, în bază comparabilă, la 233 milioane de euro, iar în semestrul al doilea operatorul telecom a obţinut pe piaţa locală venituri de 454 milioane de euro, cu 1,3% mai mari ca în primele şase luni ale anului trecut.

„Veniturile din România au urcat cu 6,4% în trimestrul al doilea, susţinute de avansul serviciilor mobile şi într-o măsură mai redusă de creşterea vânzărilor de dispozitive mobile şi de servicii de televiziune fixă”, se arată într-un raport al grupului francez Orange.

La finele lunii iunie, Orange avea în România 10,205 milioane de clienţi, în scădere, atât faţă de 10,531 milioane de clienţi în decembrie, cât şi faţă de 10,365 la sfârşitul lunii martie.

Venitul mediu anualizat pe utilizator (ARPU) al Orange în România s-a situat la 6,2 euro în trimestrul al doilea, faţă de 6 euro în primele trei luni ale anului şi 6,2 euro în ultimul trimestru al anului precedent. În trimestrul al doilea din 2015, ARPU s-a situat la 6,4 euro.

 Orange România este cel mai mare operator local de telefonie mobilă.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.