STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, EDITORIALE, COMENTARII, ANALIZE, LIFE-STYLE & HOBBY, Carti & Literatura

Valentin Lazea / „Acțiunea umană” de Ludwig von Mises – o lectură personală

Autor:Valentin Lazea– Cursdeguvernare.ro

Rândurile de mai jos sunt prilejuite de apariția, în colecția biblioteca BNR (serie nouă) a impunătorului volum Acţiunea umană” de Ludwig von Mises, o carte pe care puţini non-economiști se vor încumeta să o citească.
Întâi, datorită lungimii sale deosebite (peste 900 de pagini), greu de digerat în epoca facebook-ului şi a gratificației instantanee.
În al doilea rând, datorită stilului greoi şi extrem de analitic, ceea ce în mod popular se numește „a despica firul în patru
.
Totuși, este o carte  fundamentală, iar din noianul de idei am să rezum câteva care mi-au atras atenția, lectura neputând fi altfel decât personală.

***

  1. Cartea aceasta, apărută în 1949, este fundamentală pentru:

a) economiști, deoarece, aşa cum indică subtitlul “un tratat de economie”, trece prin toate subiectele economice şi prin toate doctrinele;

b) cei care au trăit o bună parte din viaţă sub ambele sisteme (economie planificată şi economie de piaţă), fiind așadar în măsură să verifice veridicitatea afirmațiilor lui von Mises.

  1. von Mises pune în centul valorilor economice conceptul de libertate:libertatea consumatorului de a alege (şi de a-şi schimba preferințele); libertatea producătorului de a anticipa – corect sau greșit – unde să-şi investească resursele; libertatea votantului de a alege partidul care îi reprezintă interesele; nu în ultimul rând, libertatea de gândire şi de opinie.

Libertatea este cel mai bine personificată în sfera economică de economia de piaţă, iar în sfera politică de democrație. Aici, în sfera libertății, nu este loc nici pentru planificatori omniscienți, nici pentru dictatori, care să-şi impună voința tuturor celorlalți oameni (aşa cum se întâmplă în comunism, fascism, corporatism etc.).

Digresiune: s-ar zice că toţi oamenii ar trebui să îmbrățișeze fără ezitare noțiunea de libertate, deoarece în practică, foarte mulţi au beneficiat de roadele economiei de piaţă şi ale democrației. Numai că, din păcate, lucrurile nu stau aşa. Mulţi preferă securitatea(opusă libertății întrucât respinge riscul, inerent activității omului liber).

Alţii preferă eficienţa (şi, într-adevăr, sistemele totalitare, unde deciziile se iau într-o secundă de un singur individ, pot fi mai eficiente, pe termen scurt, decât democrațiile, unde se pierde enorm de mult timp cu convingerea preopinenților). O a treia categorie preferă egalitatea (care nu poate fi menținută permanent de către oamenii liberi, aceștia diferențiind-se ca urmare a acțiunilor lor).

În fine, sunt alţii care preferă comoditatea, confortul personal (este întotdeauna mai uşor să ţi se spună ce trebuie să faci, decât să gândești cu propria minte). Aşadar, în practică, libertatea este puțin sau deloc valorizată de indivizi şi tentația (re)căderii în totalitarism este mereu prezentă.

Este rolul economiștilor, ca, pe baza unor scrieri precum cea a lui von Mises, să ţină aprinsă flacăra ideii de libertate, care în definitiv a scos din mizerie milioane de oameni în ultimii 70 de ani, cu sau fără știința acestora. Faţă de anul 1949, când a fost scrisă cartea, viaţa a validat întru totul tezele lui von Mises privind supremația economiei de piaţă asupra celei planificate şi supremația democrației asupra autoritarismului şi dictaturii. Numai că oamenii au nevoie ca aceste lucruri să li se reamintească permanent.

  1. Economia de piaţă se bazează pe câștigurile de productivitate pe care le generează:

a) specializarea la nivelul indivizilor, deoarece nici chiar cel mai talentat individ în a face de toate nu poate fi mai productiv decât un individ netalentat, dar specializat în ceea ce face;

b) avantajul comparativ pe care îl generează diviziunea muncii la nivel internațional, întrucât chiar dacă o națiune este mai slabă în producerea tuturor bunurilor, ea tot merită să se specializeze în producerea bunului la care este mai puțin slabă.

  1. Plecând de la nişte truisme: omul preferă să fie bogat, decât sărac; sănătos decât bolnav; fericit, decât nefericit, von Mises arată că economia de piaţă şi democrația sunt cel mai în măsură să răspundă acestor nevoi umane.
    (Doar că – spunem noi – omul trebuie să valorizeze corespunzător libertatea şi să pună pe planul secund năzuințele sale de securitate, eficiență, egalitate sau comoditate, ceea ce nu este uşor de făcut).

Totuși, autorul nu întreține iluzii în legătură cu discernământul omului de rând, care de cele mai multe ori lasă de dorit: „….felul în care se comportă individul în calitate de votant vine în contradicție cu comportamentul lui pe piaţa liberă. De aceea, spre exemplu, el poate vota pentru măsuri care vor conduce la creșterea prețului unei mărfi sau al tuturor mărfurilor, deşi în calitate de cumpărător îşi dorește ca prețurile să scadă. Aceste conflicte au ca origine ignoranța şi eroarea”.

Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.