STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, Telecom & IT-C & Online, Concurenta & Protectie Consumator

Uniunea Europeană a amendat Facebook cu 110 milioane de euro pe fondul acordului cu WhatsApp

Autoritățile europene au amendat Facebook cu 110 milioane de euro pentru că au transmis informații înșelătoare în timpul unei analize derulate pentru achiziția serviciului de mesagerie WhatsApp, în 2014, scrie Reuters, conform Mediafax.

Facebook a informat reglementatorii în august 2014 că nu va putea să stabilească o compatibilizare a conturilor utilizatorilor celor două companii, a spus UE. Comisia Europeană susține acum că acest lucru era posibil, din punct de vedere tehnic, la acea vreme, iar angajații Facebook erau conștienți de această posibilitate.

Facebook susține că erorile realizate în analiza din 2014 nu au fost intenționate, iar Comisia a confirmat că nu a fost afectat rezultatul analizei fuziunii.

Amenda nu va schimba decizia Comisiei în ceea ce privește achiziția serviciului de mesagerie WhatsApp.

Comisia ar fi putut amenda Facebook cu 1% din cifra de afaceri, ceea ce reprezintă 276 de milioane de dolari, potrivit rezultatelor financiare ale companiei din 2016, dar a spus că Facebook a colaborat în timpul procedurii și a recunoscut încălcarea regulilor.

Sancțiunea Uniunii Europene vine după ce Facebook a primit o amedă de 150.000 de euro, marți, din partea autorităților franceze, pentru că nu a prevenit accesarea datelor utilizatorilor de către companiile de publicitate.

Săptămâna trecută, autoritățile italiene au perceput o amendă de 3 milioane de euro companiei WhatsApp pentru că ar fi obligat utilizatorii să fie de acord să împartă informațiile personale cu Facebook.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.