STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, PIETE FINANCIARE, EUROPA, Banci & BNR

Un pas important pentru Uniunea Bancara: Parlamentul European a votat Mecanismul de salvare pentru bancile europene in dificultate

ECB shows disposition to reactivate bonds buyingParlamentul European a votat marti mecanismul de salvare a bancilor din Europa, atunci cand ele ar intampina dificultati in ceea ce priveste solvabilitatea. Asa cum toate documentele si propunerile de lucru aratau, a devenit acum oficial faptul ca o banca in dificultate va fi salvata intai apeland la banii actionarilor, apoi la banii creditorilor, inclusiv ai deponentilor mari, iar doar in ultima instanta s-ar putea vorbi de implicarea banilor contribuabililor europeni. S-a reafirmat, de asemenea, faptul ca deponentii mici, cu depozite sub 100.000 EUR, nu vor fi expusi pierderilor, fiind sub umbrela garantarii depozitelor sub acest nivel.

Autoritatea responsabila cu restructurarea institutiilor bancare va avea la dispozitie un fond de 55 miliarde de euro pentru interventie in cazul unor proceduri intre state.

Solutia Mecanismului de salvare este unul dintre cei 3 piloni ai constructiei Uniunii Bancare, institutie care este menita sa limiteze riscurile sistemice in cazul aparitiilor unor noi crize in sistemul bancar european. Pe langa modalitatea de salvare a bancilor cu probleme, ceilalti doi piloni care asteapta sa fie constituiti sunt cel de supraveghere unitara si cel de garantare a depozitelor sub 100.000 EUR pentru toate bancile europene.

 

Definitivarea Mecanismului de salvare inseamna o mai buna cuantificare a riscurilor pentru viitor

Daca pana acum s-a apelat la solutii punctuale si uneori diferite – ex. „bail-out” (interventia unor bani din afara bancilor, respectiv din partea statelor) in cazul Greciei sau Irlandei, sau „bail-in” (asumarea de pierderi) in cazul Cipru – faptul ca acum se prevede in legislatie modalitatea de interventie va face ca pasii sa fie indepliniti mai rapid.

Acum se recunoaste faptul ca primii care trebuie sa sustina o banca in dificultate sunt actionarii, eventual creditorii care detin obligatiuni si chiar marii deponenti, asa cum s-a intamplat in final pentru bancile cipriote. Asta deoarece fiecare din aceste trei categorii isi asuma riscuri in momentul in care acorda finantare unei banci. Singurii exceptati de la asumarea riscurilor raman deponentii sub 100.000 EUR.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.