STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Servicii & Comert & Logistica

Traficul de mărfuri din porturile maritime se apropie, în primele 8 luni ale anului, de 40 mil. tone

Aproape 40 de milioane de tone de marfă au fost operate în Portul Constanța în primele opt luni ale acestui an, înregistrându-se o ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului trecut, au anunțat reprezentanții Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime (CN APM) Constanța SA.

Potrivit unei statistici întocmite de CN APM Constanța SA, cantitatea de marfă operată în containere în Portul Constanța a crescut, în primele opt luni ale anului, cu 9,64 la sută, de la 4,42 milioane de tone la 4,85 milioane de tone, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Această creștere este cea mai importantă din ultimii ani, din 2011 nivelul traficului de containere menținându-se constant”, spun reprezentanții companiei.

Și volumul de mărfuri generale necontainerizate a crescut în perioada ianuarie – august, cu 7,22 la sută, de la 5,52 milioane de tone la aproape 6 milioane de tone, dar a scăzut sensibil marfa operată pe Ro-Ro, de la 124.000 de tone la 100.000 de tone.

Volumul de marfă vrac lichid a fost de 9,22 milioane de tone, în creștere cu 4,44 la sută față de 8,81 milioane de tone înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut.

„Creșterea a fost determinată de volumul mai mare de petrol brut operat, cu 3,63 la sută, produse petroliere, cu 3,83 la sută, gaz natural și produse petroliere lichefiate, cu 26,66 la sută”, mai anunță sursa citată.

În schimb, cantitatea de mărfuri vrac solid manipulată prin porturile maritime românești în primele opt luni ale acestui an este de 23,86 milioane de tone, mai puțin cu 2,8 la sută față de aceeași perioadă a anului 2015.

„O scădere de trafic importantă s-a înregistrat în cazul cerealelor, cu 26 la sută, de la 13,68 milioane de tone, la 12,07 milioane de tone. Scăderea a fost însă mai accentuată în perioada anterioară, dar sezonul agricol bun a determinat recuperarea unor volume mari de trafic pe această categorie de mărfuri. În plus, anul 2015 a fost unul record pentru traficul de cereale prin Portul Constanța, fiind un vârf atins în premieră, de aproape 20 milioane de tone cereale”, susțin reprezentanții CN APM Constanța SA.

La acest capitol, creșteri de trafic s-au înregistrat pentru ciment, cu 2,71 la sută, produse metalurgice, cu 13,46 la sută, și produse chimice, cu 59 la sută.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.