STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, INTERNATIONAL, P.I.B. & STATISTICI

Topul celor mai jalnice economii

oameni cipruVenezuela este pe primul loc in lume in topul economiilor care se afla in cea mai jalnica stare, in timp ce Romania se afla catre polul opus. Clasamentul „Misery Index”, realizat de Bloomberg, a luat in considerare doi indici: rata inflatiei si rata somajului in 2015.

In topul economiilor deplorabile, din cauza hiperinflatiei, se afla Venezuela si asta pentru al doilea an consecutiv. Aici indicele preturilor de consum a ajuns la 98,3%, in timp ce rata somajului a fost de 6,8% anul trecut. Venezuela a simtit din plin efectul negativ al scaderii pretului petrolului, avand in vedere ca aceasta materie prima reprezinta 95% din exporturile tarii.

Dupa prabusirea cotatiei titeiului, Venezuala a fost nevoita sa aplice masuri de austeritate. Nici viitorul nu pare sa fie prea bun, deoarece scaderea veniturilor bugetare pune sub semnul intrebarii rambursarea datoriilor externe de 10 miliarde de dolari, plati ce trebuie facute in acest an. Estimarile economistilor consultati de Bloomberg arata o inflatie de 152% si o rata a somajului de 7,7% in acest an.

Cine urmeaza in top 5

Asadar, in topul Bloomberg, Venezuela a obtinut un scor de 159,7, de patru ori mai mare decat tara aflata pe locul doi, Argentina. Urmatoarele trei pozitii in clasamentul celor mai jalnice economii se afla tarile care se confrunta cu valori mari ale somajului: Africa de Sud, Grecia si Ucraina.

 

misery index

Cine se afla la polul opus

In alte tari, situatia nu e atat de grava. Polonia se afla acum pe locul 42, dar la inceputul anului, economistii prognozau ca va ocupa pozitia a 19-a in topul celor mai jalnice economii. Potrivit topului Bloomberg, cea mai buna situatie la capitolele inflatie si somaj o au Thailanda (2,2 puncte), Singapore (2,6 puncte), Elvetia (3,2 puncte), Japonia (4,0 puncte) si Taiwan (4,8 puncte).

Economistii consultati de Bloomberg arata ca tari precum Rusia, Romania si Irlanda au inregistrat imbunatatiri in ceea ce priveste cei doi indici luati in calcul. Astfel, tara noastra se afla pe locul 53 din cele 63 de state luate in calcul, imediat dupa Marea Britanie.

Rata inflatiei foarte scazuta si somajul redus fac ca in 2016, Romania sa castige opt locuri in clasamentul intocmit de Bloomberg, fata de editia anterioara, avand un scor de 6,3 puncte. Am reusit, astfel, sa stam mai bine ca SUA, Norvegia, Cehia, Bulgaria, Germania, Canada si Australia, de exemplu. Datele pentru inflatia si somajul din 2015 reprezinta media anuala si sunt comunicate de institutele nationale de statistica din fiecare tara.

top-tari-bloomberg

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.