Tinerii cu facultate au o probabilitate de migrație de 4 ori mai mare decât cei fără școală

13 decembrie 2018 09:00

Cu cât sunt mai educați, cu atât e mai mare predispoziția oamenilor spre relocare pentru a câștiga mai bine de pe urma calificării lor. Asta susține un studiu UNESCO publicat recent. Preferințele și aspirațiile oamenilor, ca rezultat al educației, îi fac pe oameni să părăsească zonele rurale sau slab dezvoltate și să migreze în căutarea câștigurilor potențiale mai mari.

După ce au analizat 53 de state, specialiștii au ajuns la concluzoa că probabilitatea migrației s-a dublat printre cei cu studii primare, s-a triplat în rândul celor cu educație secundară (liceu și gimnaziu) și s-a mărit de patru ori printre cei cu studii superioare comparativ cu cei fără educație.

Intensitatea migrației studiată în lucrarea citată arată că România avea o rată a migrației de 2,12% în medie, pentru perioada studiată (1999-2010), Pentru cei fără studii, rata de migrație era de 0.81% din populația fără studii, cu vârsta peste 15 ani. Pentru cei cu studii primare, migrația era de 1,31% din populația cu studii primare, pentre cei cu liceul și gimnaziul terminate rata de migrațe a fost de 1,96%. Pentru tinerii cu studii superioare această rata de migrație ajungea la 5,29%.

SURSA: Edupedu.ro

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.