Telecom & IT-C & Online, INTERNATIONAL, Piata de Capital - BVB

PROSUS s-a listat la bursă și a încheiat prima sa zi cu o valoare de piață de 125 mld. euro – S-a născut un nou gigant tech european –

Compania Prosus, desprinsă din gigantul Naspers, a debutat miercuri, 11 septembrie 2019, pe Euronext Amsterdam, unde a încheiat sesiunea cu o valoare de piață de aproximativ 125 miliarde de euro, informează The New York Times.

Astfel, Prosus, care a obținut profituri de 4,2 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 31 martie, a devenit cea mai mare companie de internet de consum din Europa, cu participații care includ o colecție globală de piețe online, sisteme de plată și start-up-uri de livrare a alimentelor.

Dar cea mai valoroasă piesă din portofoliul Prosus este felia sa din Tencent de 31%. Naspers a plătit 32 de milioane de dolari pentru o participație de 46,5% în 2001, în etapele incipiente ale companiei chineze. Miercuri, pachetul Tencent a fost evaluat la aproximativ 131 miliarde de dolari. Întrebarea de acum este dacă Naspers, prin noul său vehicul tranzacționat public, poate câștiga acel pariu blockbuster cu alte investiții care să ofere profituri zdrobitoare.

Holdingurile companiei sunt împărțite în trei domenii principale: companii publicitare – inclusiv OLX și Letgo; sisteme și tehnologie de plată; și firme de livrare a alimentelor precum iFood of Brazil și Delivery Hero of Germany, pe lângă Swiggy.

Prosus are, de asemenea, o echipă de capital de risc, care deține mize mai mici în start-up-uri axate pe domenii precum tehnologia educației.

Naspers este proprietarul eMag, PayU, OLX, Fashion Days și Autovit în România.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.