STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Politica cu impact economic, INTERNATIONAL

Tabla împărțirii: Rusia, Turcia și Iran au semnat un acord pentru impunerea de ”zone sigure” în Siria

Autor: Victor Bratu  – Cursdeguvernare.ro

 Turcia, Iran și Rusia au semnat joi la Astana, în Kazachstan, un acord pentru instituirea a 4 ”zone sigure” în Siria, proiect respins cu vehemență de emisarii forțelor care se opun regimului Assad, care au părăsit negocierile la momentul în care a fost anunțat acest acord.

De precizat: guvernul sirian, care a anunțat prin vocea ministrului său de Externe că susține acest acord, nu a semnat acest document.

Potrivit publicației britanice The Guardian, delegația opoziției siriene a anunțat că nu va accepta niciodată Iranul ca garant militar al procesului de pace, afirmând că există o prăpastie între ceea ce a promis Rusia că va rezulta în urma acestor negocieri și ce a rezultat în final.

Negocierile de la Astana, purtate sub auspiciile ONU, la care au participat reprezentanți ai grupărilor armate din Siria, reprezintă ultima încercare de a opri violențele din Siria, acolo unde conflictul care a intrat în al șaselea an a produs peste 400.000 de morți

Potrivit memorandumului de 3 pagini semnat la Astana, memorandum publicat de cotidianul rus Kommersant, utilizarea armamentului ar urma să fie interzisă în zonele ”sigure”, permițând refacerea infrastructurii și a serviciilor esențiale și reîntoarcerea refugiaților. Ajutorul umanitar  va fi permis în aceste zone.

Zonele de demilitarizare vor include provinciile Idlib, Homs, suburbiile Ghouta de la est de Damasc și o regiune din sudul Siriei de la granița cu Iraq, în toate acestea existând enclave importante controlate de rebeli.

Statele Unite, care au trimis la Astana un singur observator, a primit cu reținere anunțul semnării memorandumului, în special din cauza implicării Iranului în acest proces.

”Activitățile Iranului în Siria au avut o singură consecință- au sporit violențele, nu le-au oprit, iar susținerea fățișă a regimului Assad manifestată de Iran a contribuit la prelungirea agoniei cetățenilor obișnuiți în Siria. Ținând cont de eșecul fostelor acorduri, avem motive să ne manifestăm prudența. Ne așteptăm ca regimul sirian să înceteze toate atacurile asupra populației civile și forțelor de opoziție, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. Ne așteptăm ca Rusia să se asigure că regimul sirian respectă principiile acordului”, transmite un comunicat al administrației americane.

Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.