Studiu european pe conformarea voluntară la plata taxelor: în România, foarte puțini fură foarte mult

8 august 2016 20:31

Sursa: cursdeguvernare.ro

TaxeInstitutul Universitar European, prin Centrul Robert Schuman pentru Studii Avansate, a realizat o cercetare sociologică în 4 țări- Marea Britanie, Italia, Suedia și Statele Unite-cu scopul de a înțelege de ce anumiți oameni își plătesc taxele de bună-voie și alții nu, și care ar fi mecanismele care conduc la acest comportament.

Atrași de ineditul studiu, cercetătorii de la Academia de Studii Economice (ASE) din București s-au raliat la acest studiu, au folosit același algoritm de calcul și aceiași parametri pentru a introduce în ecuație și România.

Rezultatele puse în contextul studiului original în cele ce urmează.

Potrivit studiului, românii au o tendință peste media europeană de conformare voluntară, posibila concluzie fiind aceea că, și ajutați de slaba capacitate administrativă a statului, un număr mic de evazioniști sunt responsabili de faptul că evaziunea ajunge la 20 miliarde euro anual (date ale Consiliului fiscal).

Argumentul

Realizatorii studiului au plecat de la premisa că, în viața reală, locuitorii diverselor state trebuie să se supună unor reglementări fiscale diferite.

În situația în care același tip de instituții (Fiscul- n.red.) aplică sisteme diferite,cercetătorii au manipulat contextul și/sau regulile aplicate, în încercarea de a descoperi care este modelul ideal de fiscalitate și ce explică diferențele de comportament.

Studiul este de fapt un experiment teoretic, derulat inițial în 4 state (cu sisteme fiscale și mentalități diferite), în 12 orașe, la care au participat peste 1.500 de subiecți. Componenta românească a fost realizată în 2 orașe, cu peste 300 de subiecți.

Principalele concluzii

Autorii cercetării au sumarizat astfel principalele concluzii:

  • Modul de funcționare al instituției și valoarea stimulentelor influențează disponibilitatea plăților voluntare
  • Nivelul taxelor este important, dar mai importantă este eficiența colectării
  • Gradul de conformare voluntară este diferit în funcție de sex, nivelul veniturilor și ideologie politică.

Eficiență și conformare – un experiment

Autorii studiului au construit 3 ipoteze pe care le-au prezentat subiecților.

În condițiile unui impozit general de 30% și o amendă pentru nedeclarare și neplată egală cu valoarea impozitului de plată, au fost prezentate trei variante:

  • Conformare simplă, fără redistribuirea veniturilor colectate
  • Impozite colectate într-un cont unic, redistribuirea făcându-se către sisteme de care beneficiază în mod egal toți cei care cotizează
  • Veniturile colectate într-un cont unic, dublate prin contribuția statului din alte surse și redistribuite către sisteme de care beneficiază în mod egal toți cotizanții

În funcție de ipoteză, răspunsurile privind disponibilitatea de a plăti taxe statului sunt ilustrate de graficul de mai jos.

 

Citeste continuarea pe cursdeguvernare.ro

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.