STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, EDITORIALE, COMENTARII, ANALIZE, EUROPA

Starea Uniunii 2018 – 10 priorități ale finalului de mandat Juncker în fruntea Comisiei Europene

Autor:Iulian Soare– Cursdeguvernare.ro

Jean-Claude Juncker a susținut , la Strasbourg, ultimul său discurs privind Starea Uniunii, evaluare politică prezentată anual de președintele Comisiei Europene.

Mandatul lui Juncker expiră după alegerile europarlamentare din mai 2019, momentul fiind unul dintre puținele rămase pentru ca Jean Claude Juncker să repete publicului propria viziune asupra viitorului Uniunii, organizație care își pierde în curând unul dintre cei mai puternici membri și care este supusă constant presiunilor interne și extrene.

Discursul lui Jean Claude Juncker, apreciat și de populari dar și de socialiști, a conținut și câteva referiri la România, mai exact la Sibiu, locul în care va fi organizat primul summit UE 27.

Principalele idei conținute de discurs:

Moneda euro – o expresie a suveranității UE

Reforma monedei unice ar urma să se întemeieze pe o puternică componentă politică faţă de restul lumii- Jean Claude-Juncker a avansat miercuri ideea că „euro trebuie să devină faţa şi instrumentul unei Europe noi şi mai suverane”.

Așa încât, consolidarea Uniunii Economice şi Monetare este menită să ofere „mijloacele necesare pentru consolidarea rolului internaţional al monedei euro”.

Euro a devenit a doua cea mai puternică monedă din lume după dolar, dar președintele Comisiei Europene a calificat derept „absurdă”situaţia ca UE să-și achite în dolari 80% din factura de energie, deși doar 2% din energie este importată din SUA.

Liderul CE a stabilit, astfel, un obiectiv nou pentru reforma monedei europene, legând-o de doborârea unor tradiții favorabile dolarului, căci majoritatea copleşitoare a tranzacțiilor energetice globale se fac, tradiţional, în dolari.

Ultimele inițiative Juncker

Președintele Comisiei Europene a vorbit, și a explicat în detaliu într-o scrisoare de intenție adresată președintelui Antonio Tajani și cancelarului austriac Sebastian Kurz, despre o serie de inițiative pe care le va promova până la finalul mandatului său.

E vorba de adoptarea unor legi în domenii prioritizate și denumite astfel:

  • Prioritatea 1: Un nou impuls pentru locuri de muncă, creștere economică și investiții
  • Prioritatea 2: O piață unică digitală conectată
  • Prioritatea 3: O uniune energetică rezistentă, cu politici clare de viitor pentru schimbări climatice
  • Prioritatea 4: O piață internă mai aprofundată și mai corectă, cu o puternică bază industrială
  • Prioritatea 5: O uniune monetară mai aprofundată și mai corectă
  • Prioritatea 6: Comerț: politici echilibrate care să valorifice globalizarea
  • Prioritatea 7: O zonă a Justiției și Drepturilor fundamentale bazată pe încredere reciprocă
  • Prioritatea 8: Către noi politici în domeniul migrației
  • Prioritatea 9: Un actor global mult mai puternic
  • Prioritatea 10: O Uniune a schimbărilor democratice

Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.