SpaceX, aterizare reuşită la punct fix

23 decembrie 2015 08:17

Compania americană SpaceX, deţinută de miliardarul Elon Musk, a reuşit să recupereze prima treaptă a lansatorului său spaţial Falcon 9, după o aterizare reuşită la punct fix, în cadrul unei misiuni spaţiale inedite, dar care are o miză financiară uriaşă pentru industria aerospaţială, transmite Mediafax.

A005_C007_05016ICompania americană a reuşit, luni, să lanseze şi, apoi, să recupereze prima treaptă a lansatorului său Falcon 9, care a efectuat ulterior o coborâre lentă şi o aterizare la punct fix, după un zbor suborbital de 11 minute, informează lefigaro.fr.

Racheta a decolat luni, la ora locală 20.29, de la baza spaţială Cape Canaveral din Florida. După o ascensiune de câteva minute, impunătoarea primă treaptă a rachetei, care îi oferă putere la decolare, s-a desprins şi a început să coboare spre Terra, în timp ce a doua treaptă şi-a continuat ascensiunea, cu scopul de a lansa 11 sateliţi pe orbită.

Cu ajutorul motoarelor sale, care i-au încetinit coborârea, prima treaptă a aterizat lent, la 11 minute după decolare, în poziţie verticală, potrivit imaginilor transmise în direct de compania miliardarului Elon Musk.

„Falcon a aterizat!”, a declarat comentatorul TV, în aplauzele şi strigătele de bucurie ale mai multor sute de invitaţi care au asistat la această misiune, de la centrul de comandă Hawthorne din California.

A doua treaptă a rachetei a reuşit în minutele care au urmat să plaseze cu succes 11 sateliţi pe orbita joasă a Terrei, care sunt administraţi de compania de telecomunicaţii Orbcomm.

„Nu-mi vine să cred”, a declarat Elon Musk, într-o teleconferinţă, după lansare. „Cred că acesta este un moment revoluţionar. Nimeni nu a readus până acum, intact, pe Terra, un lansator de clasă orbitală”, a declarat magnatul american.

Racheta americană a atins altitudinea de 200 kilometri înainte ca prima treaptă să se desprindă şi să revină pe Terra, aterizând în perimetrul unui fost centru de testare a rachetelor şi proiectilelor deţinut de US Air Force, care l-a utilizat pentru ultima dată în 1978.

Recuperarea primei trepte a rachetelor din gama Falcon 9 va permite companiei SpaceX să efectueze economii substanţiale în viitor. Compania americană încercase în mai multe reprize, până acum fără succes, să readucă pe Terra o parte a lansatorului, după o coborâre lentă, la punct fix, pe o barjă pe ocean.

La rândul ei, NASA a salutat această performanţă, pe contul ei de Twitter: „Felicitări, SpaceX, pentru faptul că aţi readus cu bine pe Terra prima treaptă a lansatorului vostru!”.

SpaceX are un portofoliu de comenzi de aproape 60 de lansări spaţiale, valorând circa 7 miliarde de dolari, pe care trebuie să le efectueze pentru companii comerciale, NASA şi alte agenţii.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.