STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Energie & Utilitati & Infrastructura

Shell s-a retras din negocierile cu Ucraina şi ExxonMobil pentru exploatarea de gaze în Marea Neagră

Grupul anglo-olandez Shell a anunţat miercuri că în luna ianuarie s-a retras din negocierile cu autorităţile ucrainene şi grupul american ExxonMobil privind exploatarea gazelor naturale în nord-vestul Mării Neagre, potrivit Mediafax.

images (1)În septembrie anul trecut, preşedinţia de la Kiev anunţa un acord preliminar de partajare a producţiei între Shell, Exxon Mobil, operatorul ucrainean Nadra Ukraini şi grupul român Petrom, în sectorul Skifski din Marea Neagră.

Obiectivul proiectulului era de a produce 8-10 miliarde de metri cubi de gaze pe an, implicând investiţii de 735 milioane de dolari. Zăcământul Skifska este localizat în largul coastelor Ucrainei, în apropiere de ţărmul României.

Acordul a fost semnat de ministrul ucrainean al Energiei, Eduard Stavytsky, şi reprezentanţi ai Exxon, Shell şi Petrom, în prezenţa preşedintelui Viktor Ianukovici, anunţa în septembrie anul trecut preşedinţia ucraineană.

„În ianuarie 2014, Shell a pus capăt negocierilor legate de sectorul Skifski din Marea Neagră”, a anunţat grupul anglo-olandez într-un comunicat. Shell spera ca acordul să fie semnat în 2012 sau 2013, dar nu a fost posibil, iar grupul a decis din acest motiv să îşi orienteze eforturile şi capitalul către alte proiecte, se arată în comunicat.

Până la decizia din noiembrie anul trecut a fostului preşedinte Viktor Ianukovici de a se apropia de Moscova în detrimentul Uniunii Europene, autorităţile de la Kiev au încercat să reducă dependenţa ţării de gazele ruseşti, prin mai multe proiecte, în special în domeniul gazelor de şist şi cel al Shell şi ExxonMobil din Marea Neagră.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.