INTERNATIONAL, Sanatate & Farma

Decesele la copii și adolescenți au scăzut la nivel mondial cu 51,7% în 28 de ani

Pe măsură ce populația lumii continuă să se înmulțească, tot mai mulți copii supraviețuiesc până la o vârsta adultă, însă ratele de invaliditate cresc și ele, conform Raportului Global privind Costul Bolilor (Global Burden of Disease), prezentat de CNN.

Cercetările publicate în JAMA Pediatrics au constatat că în perioada 1990-2017, decesele la copii și adolescenți la nivel mondial au scăzut cu 51,7%, în timp ce invaliditatea a crescut cu 4,7%. În plus, există un decalaj din ce în ce mai mare pe țări privind  rezultatele în domeniul sănătății.

În 2017, cei mai comuni factori ce au provocat decesul copiilor și adolescenților au fost diareea, malnutriția acută și infecțiile tractului respirator inferior. Cu toate acestea, decesele în rândul copiilor și adolescenților au scăzut de la 13,77 milioane în 1990 la 6,64 milioane în 2017.

Printre țările cu o dezvoltare socio-economică mai mare, unii dintre principalii contribuabili la dizabilitate au fost malformațiile congenitale, problemele neonatale, durerile de cap, dermatita și anxietatea.

În țările cu dezvoltare mai scăzută, infecțiile respiratorii inferioare, diareea și malaria, precum și defectele la naștere și tulburările neonatale au contribuit la dizabilitate.

Când cercetătorii au analizat moartea și dizabilitatea la persoanele cu vârsta de până la 19 ani în 195 de teritorii și țări, au constatat că regiunile cu cel mai mare declin al deceselor infantile a fost înregistrat în Africa Centrală, Orientală și Subsahariană, în timp ce cele mai rapide reduceri ale ratelor de deces s-au înregistrat în America Latină din zona Anzilor, Asia de Sud și Asia de Est.

Sursa grafic: JAMA Pediatrics / Probabilitatea Morții pe Categorii și Regiuni

Autorii atribuie aceste îmbunătățiri unor practici precum vaccinările mai răspândite, sanitației și alimentației îmbunătățite și vizarea malariei și a infecțiilor cu transmitere sexuală.

În condițiile în care mai mulți copii vor supraviețui la vârsta adultă, țările vor trebui să răspundă nevoilor individuale ale celor mai tineri cetățeni, spun cercetătorii.

„Toate țările vor trebui să facă investiții strategice în sistemele de educație și sănătate, inclusiv resurse umane pentru sănătate, lanțuri de aprovizionare, infrastructură, guvernare și sprijin sporit pentru copiii cu dizabilități”.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.