STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, PIETE FINANCIARE, Finante & Servicii Profesionale, Buget & Finantare Deficit

România a obținut un miliard de euro la costul minim istoric de 2,114%, încheind programul pe 2017

Ministerul Finanțelor anunță că a atras de pe piețele financiare internaționale suma de un miliard de euro prin redeschiderea emisiunii lansată în aprilie 2017, cu maturitatea inițială de 10 ani, cupon 2,375%. „Cu această nouă redeschidere, volumul cumulat pe această serie a atins un nivel de două miliarde de euro euro, crescând astfel lichiditatea pe piața secundară”, se arată în comunicat.
„Nivelul cererii și randamentul obținut în urma emisiunii de euroobligațiuni realizate ieri confirmă încă o dată încrederea mediilor investiționale în economia românească și în perspectiva acesteia. De asemenea, agențiile de evaluare au confirmat în acest an ratingul suveran la categoria recomandată pentru investiții cu perspectivă stabilă, în condițiile creșterii economice susținute și a nivelului redus al datoriei publice comparativ cu alte țări cu rating similar”, a declarat Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor.
Tranzacția s-a realizat la cel mai scăzut cost pentru această maturitate fiind obținut un randament de 2,114% față de nivelul de 2,411% înregistrat la lansarea inițială din luna aprilie. „Această reducere se datorează diminuării marjei aferente riscului de credit al României la cel mai scăzut nivel pentru o astfel de maturitate, respectiv la 128 de puncte de bază peste cotațiile nivelului de referință mid swap, față de nivelul de 170 de puncte de baza obținut în luna aprilie”, precizează Finanțele.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.