STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, Finante & Servicii Profesionale, Buget & Finantare Deficit

România a încheiat 2013 cu un deficit bugetar de 2,5%

Execuţia bugetară s-a încheiat anul trecut cu un deficit de 2,5% din PIB, Guvernul încadrându-se în ţinta convenită cu FMI şi Comisia Europeană, în condiţiile reducerii ponderii veniturilor şi cheltuielilor în PIB, fiecare cu 0,9 puncte procentuale, transmite Mediafax.

deficit-bugetar„Conform datelor operative, execuţia bugetului general consolidat în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2013 s-a încheiat cu un deficit de 15,77 miliarde lei, respectiv 2,5% din PIB, încadrându-se în ţinta stabilită, de 15,9 miliarde lei (2,5% din PIB), ca obiectiv al politicii bugetare pe acest an şi aprobată la ultima rectificare bugetară”, arată Ministerul Finanţelor.

După primele 11 luni, deficitul a fost de 9,8 miliarde de lei, respectiv 1,56% din PIB, astfel că în luna decembrie cheltuielile au depăşit veniturile cu 6 miliarde de lei.

Autorităţile române au negociat cu FMI în luna noiembrie o nouă ţintă de deficit pentru acest an, în creştere de la 2,3% la 2,5% din PIB, diferenţă care să se refledcte exclusiv în cheltuieli suplimentare pentru co-finanţarea proiectelor realizate din fonduri europene.

„Deficitul pe anul 2013 s-a menţinut la acelaşi nivel ca cel din 2012, respectiv 2,5% din PIB, în condiţiile în care au fost plătite arierate în domeniul sănătăţii şi în administraţia locală (+0,4 puncte procentuale din PIB), au fost reîntregite salariile personalului din sectorul bugetar (+0,5 puncte procentuale din PIB), iar sumele alocate de la bugetul de stat pentru susţinerea proiectelor finanţate din fonduri europene au crescut cu 1,6 miliarde lei faţă de anul precedent (+0,14 puncte procentuale din PIB), în special pentru cofinanţarea proiectelor ai căror beneficiari sunt unităţile administrativ-teritoriale şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România”, menţionează Finanţele.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.