STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, EUROPA, P.I.B. & STATISTICI

România a depăşit pragul de 60% din PIB/locuitor raportat la media UE: Anomalii severe la distribuția internă

Autor: Marin Pana – Cursdeguvernare.ro

România a depăşit pragul de 60% PIB/locuitor raportat la media UE, potrivit datelor disponibile după ce Eurostat a dat publicităţii estimarea preliminară a creşterii economice consemnate la nivelul UE şi al Zonei Euro pe anul 2017. Estimarea a fost realizată pe baza valorilor comunicate de 17 state membre care acoperă 90% din PIB-ul Uniunii.

Astfel, UE 28 a încheiat anul trecut cu un avans de 2,5% ( acelaşi şi pentru Zona Euro), în timp ce România va avea o creştere de peste şase procente. Comisia Naţională de Prognoză a avansat un nivel de 6,1%, echivalent cu o creştere situată la doar 4% pe ultimul trimestru al anului, după cela 7% deja confirmate pentru primele trei trimestre şi 8,8% în trimestrul trei.

Cel mai probabil, România va atinge o valoare apropiată de 6,5%, adică un plus de patru procente faţă de media UE. Care, corelat cu baza de plecare de 58,2% din 2016, a adăugat în 2017 încă două procente şi jumătate la rezultatul ţării, cu o marjă siguranţă solidă pentru trecerea reperului de 60% PIB/locuitor din media UE.

Precizări metodologice

Datele furnizate de Eurostat au fost prelucrate în concordanţă cu Sistemul European de Conturi ESA 2010, rezultatele preliminare semnal pentru trimestrul patru 2017 fiind bazate pe valorile deja comunicate de 17 state membre care acoperă 94% din Produsul Intern Brut al Zonei Euro şi 90% din PIB-ul UE28.

Prima estimare pentru creşterea economică pentru întreg anul 2017 a fost obţinută prin împărţirea sumei creşterilor trimestriale din 2017 la suma creşterilor trimestriale din 2016, unde valorile exprimate în euro au fost corectate pentru sezonalitate. INS ar urma să ofere publicului estimarea semnal pentru 2017 pe data de 14 februarie 2017.

De reţinut, raportarea PIB/locuitor la media UE nu se face direct în euro ci se face, în prealabil, ajustarea cu nivelul preţurilor din ţara respectivă în raport cu nivelul mediu al preţurilor din UE, astfel încât să se poată compara corect puterile de cumpărare derivate din veniturile obţinute.

Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.