STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Leadership

Romania continua cladind succesul pe valori solide

Romania_Continuam(Foto1_LuminitaPopescu)
Aproximativ 20 de antreprenori, oameni de afaceri și intelectuali publici au vorbit, marți 27 mai, despre importanța valorilor clasice occidentale și a valorilor morale în afaceri, în cadrul evenimentului România Continuăm! Clădim Succesul pe baze solide„, dedicat succesului în afaceri și carieră, la care au participat peste 200 de invitaţi. Evenimentul a fost organizat de Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM), la hotelul Howard Johnson în Bucureşti.

Antreprenorii care au vorbit în cadrul evenimentului sunt Felix Tătaru, Mihai Marcu, Eugen Voicu, Adrian Bîzgan, Valentin Miron, Mugurel Stan, Felix Pătrăşcanu, Dan Călugăreanu, Ionuţ Ţaţa şi Marius Bostan. 

Acestora li s-au adăugat și doi intelectuali publici de renume, matematicianul Solomon Marcus și profesorul universitar Vladimir Tismăneanu şi managerii Sonia Năstase, Nicolae Moldovan. În același timp, în sală au fost proiectate mesajele lui Alexander Seidl și Ciprian Dănilă, doi dintre cei mai vechi colaboratori ai FNTM

Speakerii invitaţi au vorbit despre succesul lor în domenii diverse, precum cultura, consultanță fiscală, comunicare, bănci, comunicații, curierat, medical, marketing, dezvoltare durabilă, cercetare-inovare, turism, IT.

Mesajul transmis de vorbitori  a fost acela că în spatele unei reușite durabile se află un set de valori recunoscute de umanitate de peste 2000 de ani, adică valorile care au creat societatea occidentală liberă pe care o cunoaștem astăzi. Oamenii de succes au explicat cum forța creatoare a economiei de piață libere își are originea în valorile fundamentale ale civilizației, așa cum sunt  credința, onestitatea, adevărul, libertatea, onoarea, respectul, familia, responsabilitatea, munca, tradiția și perseverența. Mesajul majorității speaker-ilor a fost acela că România va fi cu adevărat parte a culturii și civilizației occidentale atunci când aceste valori vor fi și valorile românilor, și implicit valorile mediului de afaceri.

 

Vorbitorii au oferit exemple personale și au explicat cum valorile morale au avut un rol esențial în dezvoltarea lor ca oameni dar și în dezvoltarea afacerii pe care o dețin sau pe care o conduc. Uneori, un radio pentru copii născut doar din dorința de a oferi o platformă educațională (exemplul lui Felix Tataru – GMP Advertising si proprietar al Itsy Bitsy FM), o discuție cu un preot sau cu un călugăr pe muntele Athos sau un puternic mesaj moral asumat încă din copilărie în sânul familiei.

 

Solomon Marcus_ConferintaHJMesaje ale câtorva dintre speakeri

 

  • ”La nivelul unui manager, valoare fără cultură nu este posibil. Trăim într-o societate de mare confuzie a valorilor, unde multă lume ajunge la succes fără valoare și multe valori nu ajung să aibă succes. Acesta este un aspect tragic al existenței actuale, că școala eșuează în a livra oameni de cultură. Și noi plătim  acest  tribut”,  a  declarat  academicianul  Solomon  Marcus,  în  cadrul  conferinței.

 

 

  • Marius Bostan”Vrem să potențăm acele voci care să afirme valorile fundamentale ale civilizației, care sunt sub atacacum. Lumea noastră în ultimii 2000 de ani este bazată pe aceste valori. Dacă ignorăm atacurile laadresa valorilor civilizației occidentale nu înseamnă că ele nu există. Ce am câștigat după 1989 nuvom putea menține fără luptă și din păcate întâmplările din ultimele luni ne arată din ce în ce mai multacest lucru. Dacă nu înțelegem cauza prosperității, securității și libertății noastre, nu vom putea salvaceea ce avem”, a explicat Marius Bostan, Președintele FNTM.

 

 

 

  • ValentinMiron_HoJo”Sunt un om de afaceri care acţionează în ceea ce astăzi numim sistemul capitalist occidental. Dacă astăzi sunt un om de afaceri liber, acest lucru se întâmplă şi pentru că valorile occidentale au învins. Dacă m-aş fi născut în altă civilizaţie, poate că mi-ar fi fost mai greu să înţeleg valorile care stau la baza lumii în care trăiesc. Adică valorile mele! Ca român, ca cetăţean ce aparţine culturii occidentale, înţeleg însă că sistemul capitalist nu se reduce doar la relaţii economice. Acesta se bazează pe un sistem de valori culturale, spirituale şi morale”, a explicat la rândul său, Valentin Miron, președintele VMB Partners. ”Cred că a fi moral în afaceri ţine nu doar de o alegere, ci şi de o datorie faţă de urmaşi. Mi-aş dori ca şi copii mei să se bucure de aceeaşi libertate ca şi mine”, a explicat Miron.

 

Foto: Luminita Popescu (www.luminitapopescu.ro)

Mai multe detalii Conferinta

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.