STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, HR & DEZVOLTARE PERSONALA, Servicii & Comert & Logistica, Telecom & IT-C & Online, Human Resources

PwC: Tot mai mulţi români sunt prezenţi pe platformele de tip freelance, iar numărul lor va creşte

Interesul pentru munca interconectată este în creştere şi în România, tot mai mulţi români cu abilităţi IT, de design sau de scriere, traducere şi editare de text în diferite limbi străine fiind prezenţi pe platformele globale de tip freelance, afirmă Ionuţ Simion, Country Managing Partner al PwC, citat de Mediafax.

typing„Piaţa muncii este în schimbare. Contractarea serviciilor este preferabilă contractelor de muncă cu normă întreagă în multe situaţii, datorită flexibilităţii, autonomiei şi controlului pe care îl oferă. Lumea foloseşte din ce în ce mai mult tehnologia pieţei muncii interconectate pentru a decide unde, când şi pentru cine lucrează. Şi în România vedem o creştere a interesului pentru munca interconectată. Din ce în ce mai mulţi români cu abilităţi IT, de design sau de scriere, traducere şi editare de text în diferite limbi străine sunt prezenţi pe platformele globale de tip freelance şi ne aşteptăm ca numărul lor să crească pe măsură ce tot mai mulţi profesionişti descoperă avantajele antreprenoriatului”, a declarat Simion într-un comunicat.

El consideră că noua generaţie de companii antreprenoriale din România va fi din ce în ce mai deschisă la ideea de a angaja liber-profesionişti pentru proiecte punctuale, păstrându-şi astfel o schemă de personal suplă şi ţinând costurile sub control.

„În următorii cinci ani, am putea ajunge la situaţia în care pe piaţa muncii oamenii se vor prezenta mai degrabă ca membri dintr-o anumită reţea profesională sau cunoscători ai unei competenţe, şi nu ca angajaţi ai unei companii individuale. Această tehnologie nouă ajută companiile să devină mai agile, să-şi gestioneze eficient nevoia de competenţe şi să răspundă la schimbările pieţei”, a adăugat Simion.

Pe de altă parte, partenerul PwC apreciază că ascensiunea muncii interconectate ridică o serie de întrebări cu privire la viitoarea protecţie socială aferentă locurilor de muncă, precum pensiile, ajutoarele sociale şi sănătate.

„Cum vor fi ele asigurate şi cum vor putea angajatorii să aibă grijă de forţa de muncă aflată mereu în tranziţie? De aceasta este necesară o amplă dezbatere publică în vederea adaptării sistemului de asigurări sociale şi de sănătate”, a mai punctat Simion.

Potrivit unei analize PwC la nivel global, piaţa muncii internconectate, formată din platforme de networking profesional, platforme de freelancing, aplicaţii pentru muncă la distanţă şi platforme online globale de teleconferinţă, însumează la momentul actual doar 2% din totalul pieţei de recrutare.

Raportul PwC „The Future of Work” arată că aproape jumătate dintre specialiştii în resurse umane (46%) se aşteaptă ca, până în anul 2020, cel puţin 20% din forţa lor de muncă să fie formată din angajaţi temporari sau prestatori de servicii. Aproape o treime dintre companii (31%) afirmă că îşi construiesc strategia de dezvoltare a resurselor umane pe baza creşterii popularităţii carierei de liber profesionist, angajând astfel o mare varietate de oameni, în funcţie de necesităţile care apar în companie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.