STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, Energie & Utilitati & Infrastructura, Politica Fiscala - Taxe & Impozite

Proiect: Taxa de pod de la Feteşti şi Giurgeni ar putea fi desfiinţată

Potrivit celor doi deputaţi liberali, taxa de utilizare a podurilor Giurgeni – Vadu Oii şi Feteşti – Cernavodă reprezintă o suprataxare a utilizatorilor drumurilor publice din România, „fără o justificare obiectivă”, pentru că banii colectaţi merg la bugetul de stat, iar podurile se află într-un stadiu avansat de degradare. deşi această taxă se colectează de peste un deceniu, conform Mediafax.

Ei spun că legislaţia comunitară nu impune o asemenea taxare, ci ea este rezultatul deciziei autorităţilor române, care au considerat de cuviinţă să mai impună o nouă sursă de venituri la bugetul de stat.

„Taxa de trecere peste aceste poduri a fost introdusă din raţiuni pur financiare, dar suntem în prezenţa unei duble impuneri, atâta timp cât utilizatorii drumurilor publice din România plătesc rovinieta, care reprezintă o taxă pentru utilizarea drumurilor şi podurilor amplasate pe drumurile naţionale şi autostrăzile din România. În statele traversate de Dunăre (Serbia, Ungaria, Austria), nu există taxe similare pentru trecerea podurilor peste Dunăre”, se arată într-un comunicat remis de cei doi liberali constănţeni.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.