STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Energie & Utilitati & Infrastructura

Profitul Hidroelectrica a urcat cu 42%, la 725 mil lei, in primul semestru

energie hidroCompania de stat Hidroelectrica, aflata in a doua insolventa, a inregistrat in primul semestru un profit nemaiatins de companie pana acum, de 725 mil. lei, cu 42% mai mare comparativ cu perioada similara a anului trecut, cand profitul s-a ridicat la 510 mil. lei.

Euro Insol, administratorul judiciar al producatorului de stat, spune ca aceasta evolutie se datoreaza implementarii „cu succes” a masurilor de reorganizare, care au vizat optimizarea costurilor si cresterea eficientei si competitivitatii, scrie ZF.

Cifra de afaceri in prima jumatate din 2015 a crescut cu aproximativ 300 milioane de lei, pana la 1,55 miliarde de lei. Productia gigantului energetic a avansat cu 1,1 TWh fata de prima jumatate a lui 2014 si a ajuns la 9,6 TWh, iar compania a achitat ultima transa din cele 24 aferente masei credale. Astfel, Hidroelectrica devine singura societate in insolventa din Romania care si-a platit datoriile la valoarea nominala.

Mai exact, Hidroelectrica a achitat 3,817 miliarde de lei din totalul celor 4,313 miliarde de lei inscrise la masa credala, suma de 496 milioane de lei ramasa de achitat reprezentand rate aferente creditelor si liniilor de credit ce au scadenta in septembrie 2021.

Guvernul anunta in primavara ca intentioneaza listarea a 25% dintre actiunile Hidroelectrica, desi compania nu a iesit inca din insolventa.

Salvata de contractele cu baietii destepti din energie, societatea a incheiat 2014 cu afaceri record, de 3,4 miliarde de lei si profit de 1,2 miliarde lei.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.