Profit de peste 600.000 de euro după o investiţie de 6.400 de euro într-un hectar de nuci forestieri

25 iulie 2017 08:30

O investiţie de 6.400 de euro la un hectar de nuci forestiere generează, în 25 de ani, un profit de peste 600.000, susţine o asociație din Târgu-Mureș, care încurajează înființarea, în România, a unor livezi de nuci fructiferi sau forestieri ca afacere de familie, informeaza Mediafax.

Reprezentantul asociației Nucifere Regia, Toth Jozsef, a declarat, la o întâlnire cu mai mulți antreprenori din județul Cluj, că investițiile într-un hectar de livadă de nuci sunt cuprinse între 4.000 și 6.000 de euro, dar beneficiile sunt foarte bune, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”Peste 4 – 5 ani, România poate redeveni lider mondial pe segmentul nucului, în condițiile în care se vor cultiva 20.000 de hectare. Promovăm înființarea unor livezi de nuci în România, doar din soiuri de nuci românești, pentru ambele tipuri de livezi – fructiferă și forestieră – deoarece acestea sunt aclimatizate. Investițiile nu sunt nici mici, nici mari, fiind nevoie de un buget de 4.000 de euro pentru un hectar de livadă de nuci fructiferi, iar pentru cea forestieră de peste 6.000 de euro, deoarece aici densitatea copacilor este mai mare. Susținem o afacere de familie pentru livezile de nuci fructiferi. O astfel de familie, compusă din patru membri, poate întreține o livadă de 5,2 hectare, și poate obține după perioada de maturitate a pomilor beneficii foarte bune”, a spus Toth.

O investiție de 6.400 de euro făcută în 2017 într-un hectar de livadă forestieră poate genera un profit de peste 600.000 de euro în 25 de ani, depășind estimările oricărui fond de investiții.

”Este o investiție pentru viitor, pentru copiii și nepoții noștri, să le putem lăsa ceva de care nu trebuie să aibă grijă pentru că o astfel de livadă se dezvoltă de la sine. Nucul forestier este căutat pentru lemn, sunt firme care achiziționează cherestea de nuc, metrul cub costând între 800 – 1.600 de euro, în funcție de calitate. După vârsta de 25 de ani, un nuc forestier poate ajunge la aproape 9 metri înălțime. Un hectar de livadă de nuc forestier poate produce în medie peste 350 de mc de lemn”, a afirmat reprezentantul asociației Nucifere Regia.

În ceea ce privește o livadă de nuci fructiferi, după şapte ani se intră pe producție.

”La un calcul estimativ de 2.200 de kg la hectar, la un cost de 10 lei pe kilogramul de nucă în coajă, iese o valoare a producției de 5.000 de euro, iar la miezul de nucă de 8.500 de euro, unde kilogramul este 35 de lei. În al doilea an de rod profitul lunar se ridică la 1.000 de euro, pentru nuca în coajă, și depășește 3.000 de euro la miezul de nucă. Investiția se poate amortiza într-un an sau doi. Nuca are căutare ca și aliment – ulei sau miezul de nucă, dar și ca derivate. Coaja de nucă se folosește în industria farmaceutică, cosmetică, în industria de armanent, aviație sau la cea de bijuterii. Din coaja de nucă se fac anumite granulații care se folosesc în confecționarea unor piese de armament, iar în aviație se folosește iarna în compoziție cu spuma pentru degivrarea avioanelor. Coaja de nucă nu zgârie, astfel că se folosește și la șlefuirea bijuteriilor. Și frunza de nucă se poate valorifica în industria vopselei și cea farmaceutică. Asociația noastră garantează și desfacerea produselor”, a declarat Toth Jozsef.

Solul terenului pentru înființarea unei livezi de nuci trebuie analizat înainte, iar zona trebuie să fie însorită în timpul dimineții, între orele 10 – 15, și să dispună de o sursă de apă pentru udarea pomilor.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.