STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, PIETE FINANCIARE, Finante & Servicii Profesionale, Politica Sociala & Legislatia Muncii & Migratie, Credit Ipotecar & Imobiliar & ANL, Constructii & Imobiliare

Prima Casa termină 2014 cu garanții pentru un volum de credite noi acordate de 900 mil. euro

Românii au beneficiat în 2014 de circa 25.000 de garanţii pentru achiziţia de locuinţe prin programul Prima Casă, primind finanţări totale de 900 milioane euro, în condiţiile în care un credit mediu s-a situat la 36.000 euro, iar preferinţa pentru apartamentele cu trei camere a crescut, potrivit Mediafax.

Casa-Bani1-800x532Pentru perioada septembrie-noiembrie, numărul garanţiilor emise a urcat cu 52% faţă de acelaşi interval al anului trecut, la 7.567 locuinţe, în timp ce valoarea finanţărilor s-a majorat cu 59%, la 278 milioane euro.

De la începutul programului, în anul 2009, FNGCIMM a consemnat 130.000 contracte de garantare, cu o valoare a creditelor de aproape 5 miliarde euro, se arată într-un comunicat al Fondului.

Capitala se situează pe primul loc la numărul solicitărilor pentru Prima Casă, cu 35.000 de dosare, reprezentând 27,3% din total, urmată de judeţul Ilfov, cu 11.500 dosare (8,8%), Cluj – 9.100 dosare (7%), Timiş – 7.600 dosare (6%), Iaşi şi Constanţa (circa 5% fiecare).

O treime dintre garanţiile acordate au avut o valoare de până în 30.000 euro, un sfert sunt cuprinse între 30.000 şi 40.000 de euro, alt sfert de peste 50.000 euro, iar 19% au reprezentat sume între 40.000 şi 50.000 de euro.

„Raportat la numărul de camere, se observă o tendinţă de creştere a ponderii imobilelor cu 3 camere achiziţionate, în principal, în detrimentul imobilelor cu o cameră. Statistic, situaţia indică preferinţa în procent de 51% pentru imobile cu 2 camere şi de 30% pentru imobile cu 3 camere. Garsonierele şi imobilele cu 4 camere şi peste, au fost preferate în procent de 11%, respectiv 6%”, se spune în comunicat.

Din totalul proprietăţilor achiziţionate prin program, 69% sunt construite înainte de anul 2008 şi 31% sunt imobile noi, construite după ianuarie 2008.

FNGCIMM reaminteşte că va derula şi programul Prima Maşină, care va debuta în perioada sărbătorilor de iarnă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.