STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, EUROPA, Politica Monetara & Inflatia

Preţurile de consum din zona euro s-au stabilizat în aprilie 2015

Preţurile de consum din zona euro s-au stabilizat în luna aprilie, temperând temerile că intrarea în deflaţie ar putea devia redresarea economică fragilă a regiunii, potrivit datelor Eurostat publicate joi.

GERMANY-ECB-EU-EUROZONE-BANK-MONEY-FOREX-RATESEurostat a anunţat că preţurile de consum din aprilie au rămas neschimbate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, după ce au înregistrat scăderi în fiecare lună, începând din decembrie, potrivit Mediafax.

Declinul preţurilor a determinat Banca Centrală Europeană (BCE) să lanseze un program de suplimentare a lichidităţilor prin care va cumpăra obligaţiuni, mare parte guvernamentale, în valoare de peste 1.000 de miliarde de euro, până în septembrie 2016.

Oficialii BCE au fost îngrijoraţi că prăbuşirea preţurilor petrolului, în a doua jumătate a anului trecut, ar putea provoca scăderi ale preţurilor unor bunuri şi servicii care să ducă la o spirală deflaţionistă în timpul căreia populaţia şi companiile să amâne cheltuielile, ceea ce ar fi afectat creşterea economică.

„Este destul de clar că politica noastră monetară a evitat acest risc”, a declarat preşedintele BCE Mario Draghi, în conferinţa de presă susţinută în această lună.

Inflaţia pare să revină în zona euro ceva mai devreme decât anticipa BCE, acesta fiind un nou indiciu că programul de suplimentare a lichidităţilor ajută redresarea economică. Totuşi, perspectiva încheierii mai devreme a perioadei de scădere a preţurilor a provocat deja speculaţii pe pieţele financiare, că BCE ar putea opri programul de achiziţii de obligaţiuni înainte de termenul planificat, sau să cumpere mai puţine obligaţiuni.

Stabilizarea indicelui preţurilor de consum reflectă redresarea parţială a preţurilor energiei, care au înregistrat în aprilie o scădere de 5,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, după un declin de 6% în martie.

Potrivit datelor Eurostat publicate joi, rata şomajului din zona euro a rămas neschimbată în martie, la 11,3%, fiind cu mult peste nivelul anterior declanşării crizei financiare. Numărul persoanelor fără un loc de muncă a scăzut în regiune cu 36.000, la 18,1 milioane.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.