STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Energie & Utilitati & Infrastructura, INTERNATIONAL

Prețul petrolului a trecut de pragul de 45 de dolari

Prețul petrolului a urcat cu aproape 1%, la 45,77 de dolari barilul, după ce a crescut cu 2,9% în ședința de miercuri, conform Mediafax. Depozitele SUA au scăzut cu 6,2 milioane de barili săptămâna trecută, potrivit datelor oficiale făcute publice miercuri, ceea ce a dus la optimism în piață că supra-oferta se va diminua.

Membrii OPEC Arabia Saudită și Iran, a căror rivalitate a oprit ajungerea la un acord la începutul anului, au discutat în Viena cu o săptămână înainte de întâlnirea oficială dintre țările OPEC și Rusia din Algeria, de pe 28 septembrie. În cadrul întâlnirii, principalii exportatori de petrol ar urma să discute stabilizarea prețurilor.

Declinul dolarului în orele imediat următoare ședinței FED a dus la creșterea prețurilor metalelor industriale. Astfel, aluminiul, cuprul și plumbul au crescut cu 0,8%, în timp ce nichelul a urcat cu 1%, în condițiile în care investitorii analizează posibilitatea închiderii minei din Filipine, cel mai mare exportator de nichel.

Prețul minereului de fier a urcat cu 5,3%, în condițiile în care compania chineză Dalian Commodity Exchange a înregistrat cea mai mare creștere din ultima lună.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.