Politica cu impact economic, EUROPA

UE în sensul giratoriu: 5 propuneri de ieșire, numai 2 fezabile. De la Europa centrifugă la Europa federală

Autor: Victor Bratu – Cursdeguvernare.ro

Comisia Europeană a creionat 5 scenarii pentru evoluția viitoare a UE, adunate într-o Cartă Albă prezentată miercuri de președintele Jean Claude Juncker.

Scenariile sunt intitulate :

  • ”Continuând pe același drum”,
  • ”Nimic altceva decât o piață unică”,
  • ”Cei care vor să facă mai mult, să facă”,
  • ”Făcând mai puțin, dar mai eficient” și
  • ”Să facem mai mult, împreună”.

Documentul este o tentativă a Comisiei condusă de Jean Claude Juncker de a genera cadrul major de dezbateri privind viitorul Uniunii, acum că aceasta se pregătește de plecarea unuia dintre cei mai importanți membri ai săi: Marea Britanie.

Documentul, prezentat miercuri de Jean Claude Juncker, începe prin a admite lupta existențială a UE, ca efect al crizelor Brexit, migrație și Zonei Euro și recunoaște dificultatea în care se află acum, în condițiile în care ”mulți europeni cred că Uniunea este prea distantă, iar alții consideră că aceasta se implică prea mult”

Având în general o abordare neutră, Comisia anunță însă câteva opțiuni clare. Referitor la guvernanța Zonei Euro, de exemplu, documentul anunță preferința constituirii unui minister al Finanțelor Zonei Euro și controale mai stricte asupra bugetelor celor 19 state care au adoptat moneda unică.

(Descărcați AICI Carta Albă a UE)

Detalii ale celor 5 scenarii, în continuare:

Scenariul 1: Continuând pe același drum, sau ”business as usual”

Scenariul pleacă de la premisa continuării actualului curs, ce  implică schimbări minore și line ale modului de funcționare al UE. Comisia afirmă că acest scenariu ar genera ”progrese elementare”.

Scenariul pleacă de la premisa că statele membre vor fi de acord cu cooperarea aprofundată în interiorul pieței unice UE, vor pune la un loc anumite capacități militare și ”vor vorbi pe o singură voce în ceea ce privește chestiunile de politică externă”, în vreme ce vor lăsa la dispoziția guvernelor naționale responsabilități esențiale, precum controlul frontierelor.

Există elemente de pesimism aupra acestui scenariu, conținut de fraze precum ”europenii sunt, în general, capabili să călătorească peste granițele interne fără să fie nevoiți să oprească pentru control”, indicând posibile restricții viitoare în Zona Schengen: ”Îmbunătățirea continuă a managementului controlului la frontiere este esențială pentru a face față provocărilor. Dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci anumite state ar putea să dorească controale interne țintite”.

Scenariul 2: Nimic altceva decât o piață unică – probabil cea mai proastă variantă

Comisia se concentrează pe realizarea de bază a Uniunii- piața unică. Comisia nu pare entuaziasmată de această variantă, remarcând că ”procesul decizional pare mai simplu de înțeles, dar capacitatea de a acționa unitar este limitată” și că această variantă ”ar putea adânci diferențele dintre așteptări și realizări”.

Având ca principală misiune menținerea pieței unice, crede Comisia, UE s-ar confrunta cu riscuri sporite la adresa monedei unice, deoarece scenariul nu ar permite instituirea unei guvernanțe economice ale Zonei Euro, lăsând-o vulnerabilă la noi crize financiare.

În acest scenariu, călătoriile de afaceri ar fi îngreunate de controale, iar statele membre ar reveni la relații bilaterale în materia politicii externe. Acordurile economice și o apărare comună ar fi greu de realizat.

Scenariul 3: Cei care vor să facă mai mult, să facă- varianta în care UE este erodată de cei mai buni membri ai săi

Acesta este scenariul Europei cu mai multe viteze, bazat pe ”coaliții ale voinței” în diverse domenii precum apărare, securitate internă, fiscalitate, probleme sociale. În acest scenariu, Comisia estimează că toți cei 27 de membri vor înregistra progrese în ceea ce privește aprofundarea pieței unice.

Comisia consideră că acest scenariu ar provoca diferențe în domeniul drepturilor omului și nu este convinsă că guvernanța Zonei Euro ar putea fi realizată. Oricum, acest scenariu are și elemente considerate pozitive: armatele naționale ar putea construi relații mai strânse, iar cooperarea ar putea fi impulsionată în domenii precum supravegherea aeriană cu un sistem de drone sau anumite economii, asemănătoare, ar putea conveni un cod economic comun.

Scenariul 4: Făcând mai puțin, dar mai eficient- varianta câștigului maxim cu investiții minime

Prin formula ”făcând mai puțin”, Comisia înțelege ”o abordare mai eficientă a anumitor priorități comune”. Cu alte cuvinte, ”mai puțin” semnifică a face mai mult în mai puține domenii.

Principalele realizări ale acestui scenariu ar putea fi operaționalizarea deplină a Corpului european de control al granițelor și pază de coastă, operaționalizarea Uniunii de Apărare sau poziția comună în chestiuni de politicăn externă.

Comisia identifică și alte zone prioritare pentru cooperare: inovație, comerț sau securitate. Cercetarea ar putea fi orientată către digitalizarea și ”decarbonizarea” economiei. Comisia indică o potențială problemă a acestui scenariu: statele europene ar trebui să cadă de acord asupra domeniilor în care toate să coopereze mai eficient.

Scenariul 5: Să facem mai mult, împreună- către o Europă federală

În acest scenariu, UE 27 ar trebui să meargă ”mai departe ca niciodată în toate domeniile”– practic atacându-se scenariul Europei federale.

UE ar primi mai mult din resursele proprii, cu alte cuvinte posibilitatea creșterii veniturilor cu ajutorul taxelor, iar Zona Euro ar fi completată potrivit Raportului celor 5 Președinți emis în ianuarie 2015. Comisia pare să favorizeze acest ultim scenariu al guvernanței Zonei Euro, anunțând că va elabora în lunile următoare un nou document ”de reflecție” în acest sens.

În acest scenariu, UE își va asuma rolul de purtător de cuvânt al întregii Europe în chestiuni economice, de politică externă, și își asumă rolul de lider mondial al luptei împotriva schimbărilor climatice și crizelor umanitare.

Potrivit acestei viziuni, Bruxelles-ul va deține ”putere mai mare și mai rapidă de decizie”, însă Comisia recunoaște riscul ”alienării unei părți a societății care simte că UE îi lipsește legitimitatea”.

Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.