EDITORIALE, COMENTARII, ANALIZE, Politica cu impact economic, Legislatie & Mediu de Afaceri, P.I.B. & STATISTICI, Politica Fiscala - Taxe & Impozite, Buget & Finantare Deficit

Situația economică a României? Înspăimântător de bună… (opinie, Radu Crăciun)

„Ca antreprenor, te uiți la ce se întâmplă în țara asta și ți-e frică… m-am oprit să fac investiții”, spunea un binecunoscut om de afaceri român. Cum e posibil așa ceva? Cum poate o economie care crește în ritmul celei autohtone să producă astfel de reacții? Cum e posibil ca o politică fiscală care stimulează economia și cererea să facă mediul de afaceri ca, în loc să izbucnească în urale, să ceară cu scepticism fundamentarea unor astfel de decizii?

În primul rând, salut această schimbare de atitudine a mediului de afaceri care nu mai vânează victorii pe termen scurt, „ciupeli” de taxe și alte beneficii, și care-și dă seama că, pe termen lung, firmele nu vor avea cum să prospere într-o țară care nu are fonduri publice pentru dezvoltare. Din ce motiv cea mai înaltă rată de creștere din Europa generează îngrijorări în loc de entuziasm? Pentru că deja se cunoaște reversul medaliei, vizualizat în imaginea de mai jos.

Graficul arată evoluția creșterii economice a României în intervalul 1996-2017, în comparație cu media Uniunii Europene și în comparație cu economia unei țări mult mai apropiate de noi din punctul de vedere al moștenirii și al punctului de plecare: Polonia.

Este o imagine deosebit de ilustrativă pentru principala caracteristică a economiei românești: marea volatilitate. Perioadele de înaltă creștere economică, în care România era campioana Europei, au alternat cu perioadele de scădere economică, în care din nou România furniza rate record, dar de data asta în sens negativ. (De remarcat stabilitatea economiei Poloniei care, chiar și în 2009, in pofida crizei, a continuat să aiba o performanță pozitivă.)

O astfel de situatie ar trebui să mire? Câtuși de puțin. Una dintre consecvențele guvernelor postdecembriste a fost prociclicitatea politicilor fiscale. Cu alte cuvinte, stimularea fiscală a unei economii care deja avea un bun ritm de creștere. De fapt, lucrurile ar fi trebuit sa se întâmple exact pe dos: o politică fiscala prudenta în perioadele de creștere economică și politici fiscale stimulative în perioadele de recesiune. Desigur, răul primar a constat în politicile fiscale relaxate în perioadele de creștere, care au făcut ca, ulterior, în perioadele de încetinire economică, stimularea fiscală saă nu mai poată fi aplicată din lipsa de resurse. Mai mult, în unele cazuri, lipsa de resurse a necesitat corecții importante, tăieri bugetare, care nu au făcut decât să amplifice evoluția economică negativă. Iar guvernele din acele momente nici măcar nu au avut de ales.

Ceea ce mă duce la principala temere a mediului de afaceri. Cât de sever se va ajusta economia românească în condițiile unor evoluții externe negative, având în vedere politica fiscală relaxată actuală, care nu face decât să adauge cărbuni la un cazan deja încins la roșu? Pentru că probabil nimeni nu se iluzionează cu faptul că ciclicitatea evoluțiilor economice a dispărut. Chiar dacă asistăm în momentul de față la una dintre cele mai îndelungate perioade de creștere economică din istoria SUA, cu larga contribuție a politicilor monetare neortodoxe, inevitabil, momentul recesiunii va veni. Iar marea majoritate a economiștilor consideră că următorii 5 ani ar putea furniza un astfel de context.

Articolul integral se găsește aici.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.