Politica cu impact economic

Pe 6 octombrie 2013 în București se va organiza referendumul privind eutanasierea câinilor maidanezi

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a probat pentru 6 octombrie referendumul local privind eutanasierea câinilor maidanezi, proiect pentru care au fost alocați șase milioane lei.

sursa: citynews.ro
sursa: citynews.ro

Potrivit hotărârii aprobate de consilierii municipali, bucureştenii se vor pronunța prin „da” sau „nu” la următoare întrebare: „Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor fără deţinător capturaţi pe domeniul public al Municipiului Bucureşti şi neadoptaţi în termenul prevăzut de lege? Da sau nu?”.

Bugetul municipalităţii a fost suplimentat cu şase milioane de lei pentru finanţarea cheltuielor necesare pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului iar Sorin Oprescu a prezentat etapele legilor privind eutanasierea animalelor şi a explicat că nu pledează pentru o variantă sau alta dintre răspunsurile la întrebarea de la referendum, ci doreşte să afle opinia bucureştenilor.

Necesitatea organizării referendumului în București este dată de faptul că în momentul de față există aproximativ 64.000 de câini fără stăpân, iar posibilitatea municipalităţii de a caza în adăposturi aceste animale este mult mai mică (cca. 1% !) decât numărul de animale aflate în libertate. Una dintre variantele oferite de legislaţia în vigoare este aceea de a se recurge la eutanasierea animalelor capturate pe domniul public al municipiului Bucureşti.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.