Fac parte din rezistența din interiorul Administrației Trump

2 noiembrie 2018 08:46

U.S. Republican presidential candidate Donald Trump speaks at the Family Leadership Summit in Ames, Iowa, United States, July 18, 2015. REUTERS/Jim Young – RTX1KTWT

– Lucrez pentru președinte, dar eu și colegi cu aceleași convingeri am promis să-i zădărnicim părți din agendă și cele mai grave înclinații ale sale –

Economic Zoom: acest editorial „deschis” și anonim (raritate la NYT) a făcut mare vâlvă în America și internațional în septembrie 2018 – l-am tradus pentru cititorii care nu stăpânesc limba engleză – sublinierile de tip bold ne aparțin –

NY Times: The Times face un pas rar prin publicarea unui editorial anonim. Am făcut-o la cererea autorului, un înalt funcționar din administrația Trump a cărui identitate este cunoscută și a cărui slujbă ar fi pusă în pericol prin dezvăluirea acesteia. Credem că publicarea acestui eseu anonim este singura modalitate de a oferi o perspectivă importantă cititorilor noștri.

<< Președintele Trump se confruntă cu un test al președinției sale diferit de al oricărui alt lider american modern.

Nu este vorba doar de existența consiliului special care cântărește mult. Sau că țara este profund divizată în privința conducerii lui Trump. Sau chiar și faptul că partidul său ar putea să-și piardă majoritatea din Camera Reprezentanților din cauza unei opoziții pornite pe căderea sa.

Dilema – pe care nu o înțelege pe deplin – este că mulți dintre înalții oficiali din administrația sa lucrează cu sârguință din interior pentru a înlătura părți ale agendei sale și cele mai grave înclinații.

Eu chiar știu ce spun. Sunt unul dintre ei.

Ca sa înțelegeți, a noastră nu este populara „rezistență” a Stângii. Vrem ca administrația de Dreapta să reușească și credem că multe dintre politicile sale au făcut deja America mai sigură și mai prosperă.

Dar credem că cea mai importantă datorie a noastră este pentru această țară, iar președintele continuă să acționeze într-un mod care este în detrimentul sănătății republicii noastre.

De aceea, mulți dintre cei numiți de Trump au promis să facă tot ce pot pentru a păstra instituțiile democratice în timp ce contracarează impulsurile eronate ale președintelui Trump până când acesta nu va mai fi în funcție.

Rădăcina problemei este amoralitatea președintelui. Oricine lucrează cu el știe că nu este ancorat față de niciun fel de principii perceptibile care să-i ghideze deciziile.

Deși a fost ales ca Republican, președintele arată o afinitate redusă pentru idealurile de mult timp susținute de conservatori: mințile libere, piețele libere și oamenii liberi. În cel mai bun caz, el a invocat aceste idealuri în situații regizate. În cel mai rău caz, le-a atacat direct.

În plus față de marketingul său agresiv al ideii că presa este „inamicul poporului”, impulsurile președintelui Trump sunt, în general, anti-comerciale și antidemocratice.

Nu mă înțelegeți greșit. Există pete luminoase pe care acoperirea negativă aproape neîntreruptă a administrației nu le captează: dereglementarea eficientă, reforma fiscală istorică, o armată mai robustă și mai multe.

Dar aceste succese au venit în ciuda – nu datorită – stilului de conducere al președintelui, care este impetuos, contradictoriu, meschin și ineficient.

De la Casa Albă până la șefii departamentelor și agențiilor, oficialii de rang înalt vor recunoaște în privat uimirea lor de zi cu zi față de comentariile și acțiunile comandantului suprem. Cei mai mulți lucrează pentru a-și izola operațiunile de capriciile lui.

Întâlnirile cu el ajung în afara subiectului și sunt dezorganizate, se angrenează în polemici repetitive, iar impulsivitatea lui are ca rezultat decizii necoapte, prost informate și din când în când nesăbuite, care trebuie regândite.

„Chiar nu avem idee dacă ar putea să se răzgândească de la un minut la altul”, s-a plâns recent un oficial de top, exasperat de o ședință din Biroul Oval în care președintele a răsturnat o decizie politică majoră pe care o făcuse cu o săptămână mai devreme.

Comportamentul ciudat ar fi și mai îngrijorător dacă nu ar exista eroii nevăzuți în și din jurul Casei Albe. Unii dintre asistenții săi au fost „demonizați” de către mass-media. Dar în privat, ei au făcut mari eforturi pentru a păstra deciziile incorecte în Aripa de Vest (West Wing), deși e clar că nu au avut întotdeauna succes.

Poate fi o consolare insuficientă în această epocă haotică, dar americanii ar trebui să știe că există și adulți în cameră. Recunoaștem pe deplin ce se întâmplă. Și încercăm să facem ceea ce este bine chiar și atunci când Donald Trump nu o va face.

Rezultatul este o președinție pe două planuri.

Luați în calcul politica externă: în public și în particular, președintele Trump arată preferința pentru autocrați și dictatori, cum ar fi președintele Vladimir Putin din Rusia și liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, și afișează puțină apreciere reală pentru legăturile care ne apropie de aliați, națiuni asemănătoare în gândire.

Observatorii iscusiți au remarcat totuși că restul administrației operează pe o altă pistă, în care țări precum Rusia sunt mustrate pentru intervenții și pedepsite în consecință și unde aliații din întreaga lume sunt văzuți mai degrabă în postura de colegi decât ridiculizați ca rivali.

În ceea ce privește Rusia, de exemplu, președintele a fost reticent în a expulza atât de mulți spioni ai lui Putin ca pedeapsă pentru otrăvirea unui fost spion rus în Marea Britanie. El s-a plâns timp de săptămâni întregi în legătură cu faptul că membrii superiori ai personalului l-au lăsat să fie prins și mai tare în confruntarea cu Rusia și și-a exprimat frustrarea că Statele Unite au continuat să impună sancțiuni asupra țării pentru comportamentul său malign. Dar echipa sa de securitate națională știa mai bine – trebuie luate astfel de măsuri pentru a face Moscova răspunzătoare.

Aceasta nu este lucrarea așa-numitului „stat paralel”. Este opera statului echilibrat.

Având în vedere instabilitatea observată de mulți, au existat discuții timpurii în interiorul cabinetului referitoare la invocarea celui de-al 25-lea Amendament, care ar începe un proces complex de înlăturare a președintelui. Dar nimeni nu a vrut să precipiteze o criză constituțională. Deci vom face tot ce ne stă în putință pentru a conduce administrația în direcția corectă până când – într-un fel sau altul – se va termina.

Preocuparea majoră nu este ceea ce Trump a făcut președinției, ci mai degrabă ceea ce noi, ca o națiune, i-am permis să ne facă. Ne-am scufundat atât de jos odată cu el și am lăsat ca discursul nostru să fie dezbrăcat de politețe.

Senatorul John McCain a spus-o cel mai bine în scrisoarea sa de rămas bun. Toți americanii ar trebui să țină seama de cuvintele sale și să se elibereze din capcana tribalismului, cu scopul suprem de a se uni prin valorile și dragostea împărtășite pentru această națiune măreață.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.