Politica cu impact economic, Legislatie & Mediu de Afaceri

Cele mai mari proteste din ultimii 25 de ani – contra grațierii și modificării Codului Penal și Codului de Procedură Penală

Cel puțin 200.000 de persoane au ieșit pe străzile din București și alte orașe, pentru a protesta față de adoptarea proiectului de lege privind graţierea şi ordonanţa pentru modificarea Codurilor Penale, în cea mai mare mobilizare din 1989 și până acum, potrivit presei internaționale, informează Mediafax.

Protestele din România nu au rămas neobservate de presa occidentală, o serie de publicații internaționale scriind ample articole despre acestea.

”În București, capitala României, a avut loc unul dintre cele mai mai proteste anti-guvernamentale după aprobarea unui decret care ar putea elibera din închisoare zeci de oficiali”, informează BBC News.

”Lupta împotriva corupției trebuie să continue, nu să fie anulată. Urmărim ultimele evenimente din România cu mare îngrijorare”, a declarat Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, citat de BBC.

”Este o manifestare incredibilă a dezamăgirii acestor oameni care simt că au fost înșelați. Ei au fost înșelați de Guvern. Guvernul socialist a venit la putere în urmă cu o lună și a reușit să scoată pe străzi 100.000 de persoane împotriva sa, într-o măsură fără precedent”, conform site-ului Euronews, ce-l citează pe Lucian Mîndruță, un jurnalist român.

”Protestatarii din București condamnă o decizie guvernamentală de a decriminaliza infracțiuni de proastă administrare, într-una dintre cele mai mari demonstrații de la revoluția din 1989”, adaugă Euronews.

”Doi ofițeri de poliție au fost răniți în urma ciocnirilor violente și cel puțin o altă persoană. Poliția a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor, după ce unii dintre aceștia au aruncat cu petarde și fumigene în responsabilii cu aplicarea legii ”, potrivit agenției de știri Sputnik.

”După marți noaptea, Guvernul s-a abținut de la declarații, dar miercuri ministrul Justiției, Florin Iordache, a scris pe Facebook că nu este ”nimic secret, ilegal sau imoral” în privința decretului de urgență. (Administrația de la, not. red.) București a declarat că pune în linie legislația cu constituția. Dar criticii spun că principalul beneficiar (al decretului, not. red.) este liderul PSD, Liviu Dragnea, care în prezent se află în proces pentru potențial abuz de putere, precum și alții politicieni de stânga”, scrie France 24.

”Cel puțin 200.000 de protestatari, potrivit estimărilor presei, au înfruntat temperaturi sub zero grade Celsius pentru a protesta, unii dintre aceștia strigând: ”Hoților!” și ”Demisia!”, la o zi după ce Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență”, adaugă France 24.

”Voi veni aici în fiecare zi până când vor anula măsurile și își vor da demisia, pentru că nu putem accepta abuzul lor. S-au purtat ca niște hoți în mijlocul nopții”, a declarat unul dintre protestatari, citat de Bloomberg.

”Din multe puncte de vedere, protestul din România subliniază o linie de fractură familiară în Europa, explorând o clasă urbană, cosmopolită împotriva populației rurale, loiale unui partid populist ale cărui politici devin tot mai anti-imigrante. În România, această ruptură devine tot mai turbulentă”, informează The Wall Street Journal.

”Grupuri de tineri mascați au aruncat cu flăcări, petarde și pietre în poliție, în centrul Bucureștiului, după o zi de proteste pacifiste față de decriminalizarea corupției”, informează Russia Today.

Și mediul de afaceri a reacționat la aceste decizii asumate de Guvernul României, atât la nivel internațional, cât și la nivel intern.

AmCham Romania, asociaţie profesională de afaceri care reuneşte în peste 400 de companii americane îşi exprimă dezamăgirea faţă de fundamentarea, procedura de adoptare, prevederile şi efectele Ordonanţei de Urgenţă 13/2017 şi ale proiectului de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură. Adoptarea într-un mod netransparent a acestor acte normative, în ciuda punctelor de vedere şi recomandărilor exprimate de instituţiile competente, decredibilizează executivul şi transmit un puternic semnal de neîncredere şi nesiguranţă atât în plan intern cât şi extern, arată un comunicat al asociației.

Consiliul Investitorilor Străini – FIC își alătură vocea comunității de afaceri din România și își exprimă îngrijorarea cu privire la modul în care Guvernul României a adoptat recent o serie de modificări la Codul Penal.

FIC a susținut mereu predictibilitatea și transparența procesului legislativ și a apreciat rezultatele luptei anticorupție. FIC consideră că lupta împotriva corupției și reformele structurale trebuie să rămână o prioritate constantă a fiecărui Guvern al României, dincolo de ciclurile electorale, se arată într-un comunicat al FIC.

Ambasadele Belgiei, Canadei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Statelor Unite ale Americii își exprima „profunda îngrijorare” cu privire la acțiunile Guvernului din noaptea de 31 ianuarie, avertizând că au dus la subminarea progreselor înregistrate în România în lupta împotriva corupției.

”Noi, partenerii şi aliaţii internaţionali ai României, ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la acţiunile Guvernului României din noaptea de 31 ianuarie 2017, care au subminat progresele înregistrate în ultimii zece ani de România în privinţa statului de drept şi în lupta împotriva corupţiei”, se arată intr-un comunicat semnat de Ambasadele Belgiei, Canadei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Statelor Unite ale Americii.

Decizia Guvernului contravine înțelepciunii colective a întregii comunități judiciare și a statului de drept și nu poate decât să submineze reputația Romaniei, susțin statele semnatare.

Totodată, în urma protestelor câțiva membrii ai Cabinetului Grindeanu, precum și lideri regionali PSD și-au anunțat demisiile.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat Florin Jianu a demisionat joi dimineaţa din guvernul Grindeanu.” Mă opresc aici din activitatea guvernamentală pentru că aşa imi dictează conştiinţa, iar asta nu este negociabil pentru nimic în lume!!! Îi rog pe cei tentaţi să folosească gestul meu în scop politic, propagandistic sau de orice alta natură a incita, să se abţină. Sunt şi rămân tehnocrat, nu mă pricep la politică, ma pricep la domeniul IMM şi la antreprenoriat”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a mai spus: „Am reflectat cu responsabilitate la ceea ce este etic să fac în continuare şi nu în principal pentru probitatea mea profesională, pentru că aici am conştiinţa curată, ci pentru copilul meu, pentru cum o să ma uit în ochii lui şi ce anume o să îi spun peste ani. O să îi spun ăa tata a fost un laş şi a girat acţiuni pe care nu le împărtăşeşte sau a ales să iasă cu fruntea sus dintr-o poveste care nu este a lui?!”. Miercuri, a demisionat din guvern şi secretarul de stat, şef al Departamentului Centenar Daniel Şandru.

Protestatarii din București și 20 de alte orașe din România promit să continue să participe la demonstrațiile împotriva adoptării proiectului de lege privind graţierea și OUG-ul pentru modificarea Codurilor Penale, în pofida refuzului premierului de a abroga ordonanța de urgență. Presa internațională a continuat vineri abordarea subiectului protestelor din România.

”Zeci de mii de români au ieșit pe străzile Bucureștiului în cea de-a treia noapte de proteste împotriva unei ordonanțe ce decriminalizază anumite forme de corupție. Deocamdată, noul premier socialist al statului, Sorin Grindeanu, a refuzat să abroge măsura controversată, în pofida celui mai mare protest de la căderea comunismului”, informează Euronews.

”Potrivit estimărilor poliției, aproximativ 80.000 de persoane s-au adunat în fața Guvernului din București joi noaptea. Mii de alte persoane au protestat pe străzile altor 20 de orașe din România. Unul dintre protestatari a declarat că va continua să protesteze după ce Dragnea a apărat decretul. Dragnea l-a numit pe Iohannis ”autorul moral” al violențelor sporadice care au izbucnit miercuri între poliție și protestatari”, conform cotidianului The Guardian.

”În pofida protestelor naționale, Guvernul României a respins solicitările de a abroga decretul despre care criticii cred că marchează un regres al reformelor anti-coupție”, potrivit ABC News.

”Bruxelles-ul este tot mai îngrijorat în privința ordonanței de urgență din România, despre care criticii spun că va reduce penalitățile pentru corupție. Comisia UE a solicitat Bucureștiului să reconsidere OUG, în timp ce membrii Parlamentului European și-au exprimat de asemenea preocuparea în legătură cu această nouă lege”, scrie Euronews.

”Controversa din România are loc în mijlocul preocupărilor (europene, not.red.) față de alte Guverne regionale ce subminează statul de drept. UE a criticat Polonia și Ungaria pentru încălcarea sistemului judiciar al statului. Guvernul de la Varșovia anulat apoi planurile de a înăspri legile pentru întreruperile de sarcină, în urma protestelor”, scrie Bloomberg.

Frans Timmermans, prim-vicepresedintele al Comisiei Europene, a afirmat că actele normative adoptate recent nu pot fi intrepretate altfel decat ca un pas înapoi în lupta anti-corupție, informează The Los Angeles Times.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.