Politica cu impact economic, Industrie Prelucratoare

Ce-a mai rămas dintr-o decizie strategică: Corvetele olandeze pentru România – dispărute în Triunghiul Dragnea – Leș – Tăriceanu

Autor: Victor Bratu – Cursdeguvernare.ro

Ministrul Apărării, Gabriel Leș (foto), a enumerat, marți, la bilanțul MapN, lista proiectelor de înzestrare considerate prioritare, din rândul cărora a dispărut componenta navală– corvetele pe care statul român se gândea să le achiziționeze de la olandezi.

”Este pentru prima dată când planurile mari se găsesc în concordanță cu alocările bugetare. Vom cheltui banii responsabil și transparent, cu fructificarea la maximum posibil a oportunităților de revitalizare a industriei naţionale de apărare, urmărind, totodată, adoptarea de programe de înzestrare comune mai multor categorii de forţe şi dezvoltarea acelor capabilităţi dual-use pentru folosire civilă și militară.

Ca principale obiective de înzestrare, aș vrea să punctez: programul Avion multirol, transportorul blindat pentru trupe 8×8, radarele tridimensionale cu distanţă mare de descoperire, sisteme de rachete antitanc portabile, autoturisme de teren și platforme de transport multifuncţionale”, a enumerat ministrul Leș.

Eliminarea achizițiilor navale pare o continuare logică a afirmațiilor președintelui PSD Liviu Dragnea, care afirma săptămâna trecută, miercuri, că hotărârea de guvern emisă de Guvernul Cioloș privind procedura de achiziție a corvetelor olandeze pentru Armata Română este “ilegală” și trebuie abrogată.

Afirmațiile lui Liviu Dragnea surprind din mai multe motive:

  • În primul rând, pentru că acestă inițiativă de modificare a programelor de înzestare ale Armatei nu vine nici de la Guvern, nici de la autoritățile în materie, ci de la un președinte de partid, fie el și al principalei formațiuni aflate la guvernare.
  • În al doilea rând, pentru că ministrul Apărării se supune deciziei de partid chiar dacă decizia fostului Cabinet este rezultatul unei proceduri complicate și lungi în care un important cuvânt de spus l-a avut, din postură de secretar de stat la MapN numit de Victor Ponta, ministrul de azi al Apărării, Gabriel Leș.
  • În al treilea rând, pentru că discutăm de un program avizat de CSAT pe data de 17 iunie 2013.

Cât despre ”ilegalitatea” invocată de șeful PSD, o precizare: colegul de alianță guvernamentală Călin Popescu Tăriceanu este cel care a blocat în Parlament, în 2016, aprobarea hotărârii adoptate de Guvernul Cioloș, astfel încât Liviu Dragnea să poată vorbi nestingherit de ”ilegalitate”.

Important: Articolul de față nu este o pledoarie pentru achiziția a 4 corvete olandeze, decizia fiind criticabilă din cu totul alte motive decât cele invocate de șeful PSD, ci despre interesul politicienilor de a altera decizii strategice pentru România.

Ce crede Liviu Dragnea

”Acolo este o problemă serioasă. (…) Vorbim de un profund interes național, major. La orice achiziție se ajunge trebuie să se ajungă pe cale legală. Deci, acea hotărâre de guvern trebuie să fie abrogată- asta e prima condiție. A doua condiție: trebuie să vedem care e cea mai folositoare variantă pentru statul român din toate punctele de vedere- al prețului, al dimensiunii offset-ului în România, al utilității tehnicii militare respective și din punct de vedere al poziționării noastre strategice cu partenerii din NATO. Toate aceste elemente trebuie luate în calcul pentru că așa face orice țară din lume În situația respectivă acea hotărâre de guvern nu putea fi adoptată fără să existe aprobarea Parlamentului. Ceea ce cred eu că va face Guvernul — și trebuie să facă — să abroge acea hotărâre de guvern și să reia procedura legală, care să aibă un rezultat sau altul”, a afirmat miercuri Liviu Dragnea, la Antena 3.

Reamintind că prin buget au fost alocați pentru Apărare peste 2% din PIB, Liviu Dragnea a avertizat: ”Asta nu înseamnă că banii ăștia vor fi aruncați pur și simplu. În primul rând, noi trebuie să dezvoltăm sistemul de apărare românesc, dar în același timp trebuie să dezvoltăm într-un mod inteligent relațiile cu partenerii noștri strategici”.

În concluzie, Liviu Dragnea:

  • trasează guvernului Grindeanu sarcina să abroge hotărârea emisă de guvernul Cioloș.
  • cere reluarea procedurilor de analiză a ofertelor alternative, contractul cu Olanda părând ”să nu dezvolte în mod inteligent relațiile cu partenerii trategici din NATO”

Ministrul Leș – pus să anuleze munca secretarului de stat Leș

Analiza referitoare la programul de achiziții pentru Marina Militară a început cu 3 ani înaintea mandatului premierului Cioloș, în 2013. De pregătirea contractelor pentru corvete s-a ocupat Departamentul pentru Armamente din cadrul MapN.

În octombrie 2015, prin decizie a premierului Victor Ponta, responsabilitatea coordonării acestui departament revine unui nou secretar de stat: Gabriel-Beniamin Leș, membru PSD Satu Mare.

De precizat că după schimbarea de guvern produsă în decembrie 2015, premierul Dacian Cioloș și ministrul Mihnea Motoc au păstrat echipa de secretari de stat de la Ministerul Apărării, secretarul de stat Leș rămânând în funcție până în octombrie 2016, când a renunțat la poziție pentru un loc în Parlamentul României.

Guvernul a adoptat o lună mai târziu hotărârea referitoare la corvete, în baza analizei Departamentului pentru Armamente.

Două luni mai târziu, nominalizat pentru funția de ministru al Apărării, Gabriel Leș vorbește în cadrul Comisiilor reunite de apărare și siguranță națională de acest proiect, introducând deja nuanțe importante: ”Corvetele sunt prevăzute ca şi necesitate pentru înzestrarea armatei României ca şi capabilitate necesară. Bineînţeles că acestea vor continua într-un fel sau altul. Mai devreme sau mai târziu aceste corvete se vor face pentru că sunt cuprinse în înzestrarea armatei. Sunt nişte cerinţe minimale operaţionale date de categoriile de forţă care trebuie respectate, dar acest lucru se poate face la 2,3,4 ofertanţi”, afirmă Gabriel Leș potrivit stenogramei ședinței.

Cine a împins HG-ul în ”ilegalitate”

În şedinţa din 7 noiembrie a Biroului Permanent al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și parlamentari PSD au decis să nu aprobe demararea procedurii de achiziţie.

Preşedintele Senatului a pretins că nu înţelege despre ce este vorba, iar liderii PSD au susţinut că Parlamentul nu trebuie să facă ce îi dictează Guvernul, deşi legea spune că Parlamentul are decizia în acest sens.

Stenograma şedinţei Biroului Permanent din 7 noiembrie

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Punctul 7, scrisoarea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, prin care solicită să fie convocată pentru aprobarea prealabilă a iniţierii procedurilor pentru atribuirea acordurilor – cadru „Platforme de transport auto multifuncţionale pe roţi” şi „Corvetă multifuncţională”. Ce-s astea? Puteţi să vorbiţi în limba română să înţelegem?
Domnul Ioan Chelaru: Este prezent preşedintele comisiei.
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Ce-s astea?
Domnul Marius-Lucian Obreja: Domnule preşedinte, Ministerul Apărării a sesizat Senatul, prin comisie, că intenţionează să facă două achiziţii importante care se supun Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114. Este o procedură de achiziţie care este diferită de Legea achiziţiilor normală şi, în aceste situaţii, Parlamentul trebuie ca, prin comisiile de apărare reunite, să aprobe această procedură la sumele care depăşesc 100 de milioane de euro. Această aprobare trebuie dată de cele două comisii de apărare reunite.
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Deci, pe scurt. Nu ştim dacă avem nevoie de platformă auto multifuncţională pe roţi şi corvetă multifuncţională, dar Ministerul Apărării s-a hotărât să facă achiziţia, fără să facă procedură de licitaţie publică şi vrea să arunce răspunderea la noi. Aţi înţeles?
Domnul Ioan Chelaru: La 100 de mii de euro sau un milion de euro cât costă, ce să mai punem?!
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Nu, 100 de milioane de euro.
Domnul Ioan Chelaru: 100 de milioane de euro, ne mai…
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Sau nu ştiu.
Domnul Ioan Chelaru: Pentru un mizilic acolo ne mai punem…
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Nu ştim cât.
Domnul Marius-Lucian Obreja: Dacă îmi permiteţi, domnule preşedinte, este singura procedură prin care achiziţii, repet, în valoare … care depăşeşte 100 de milioane de euro, achiziţii de gen militar pot fi făcute pe baza tratatului de aplicare, a tratatului de aderare a României la UE, altfel decât prevede Legea achiziţiilor publice.
Domnul Niculae Bădălău: Cea mai simplă metodă este hotărâre de guvern. Să facă o hotărâre de urgenţă pentru că este necesar pentru armată, dar nu puteţi să veniţi în Parlament la dezbatere cu aşa ceva.
Domnul Marius-Lucian Obreja: Vă rog. Eu, aici, nu sunt avocatul Ministerului Apărării, vreau ca să respectăm procedura Senatului. Am fost sesizaţi şi, normal,   ne-am adresat Biroului permanent. Este un lucru care este, din punctul de vedere al Senatului, foarte important, din momentul… în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114 se prevede ca în termen de 15 zile de la sesizarea Camerelor aceste două comisii de apărare, în formă reunită, să delibereze, dar ordonanţa nu spune ce se întâmplă dacă nu se întâlnesc.
Domnul Mihai-Viorel Fifor: Îmi cer scuze, ordonanţa de urgenţă… dacă îmi permiteţi, ordonanţa de urgenţă stabileşte cât de repede să se întâlnească comisiile reunite?
Domnul Marius-Lucian Obreja: În textul ei este prevăzut aşa, domnul…
Domnul Mihai-Viorel Fifor: Am înţeles.
(Discuţii în sală.)
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Eu vă propun să le trimitem la comisii şi, cum spunea şi domnul vicepreşedinte Chelaru, să dăm de lucru viitorului Parlament. Nu o să luăm o hotărâre acum. Da.
Domnul Marius-Lucian Obreja: Este soluţia optimă. Şi eu zic trimiterea către Biroul permanent reunit şi comisiile reunite, da.
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Da. Bine.
Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.