Politica cu impact economic, INTERNATIONAL

Ce ar urma să facă Donald Trump în primele sale 100 de zile de mandat (INFOGRAFIE)

Donald Trump intenţionează să facă schimbarea promisă rapid, în primele sale 100 de zile de mandat, notează agenţia France Presse, preluată de lexpress.fr. Donald Trump a promis „o primă zi foarte ocupată“ la Casa Albă. Miliardarul a promis „să facă America din nou măreaţă“, marşând pe două idei forte: protejarea americanilor și revitalizarea economiei.

Din prima sa zi de mandat, Trump are de gând să-şi anunţe „intenţia de a renegocia“ Tratatul de liber schimb nord-american (NAFTA) şi retragerea SUA din Parteneriatul transpacific (TPP).  Acesta va anula restricţiile privind producerea de energii fosile, va relansa proiectul oleoducului Keystone XL, un proiect americano-canadian uriaş împotriva căruia preşedintele Barack Obama a recurs la dreptul său de veto în februarie 2015, şi va anula plăţi de miliarde de dolari către Naţiunile Unite pentru programe ce vizează lupta împotriva schimbărilor climatice.

Totodată, în programul său, 1.000 de miliarde de dolari vor fi destinaţi investiţiilor în infrastructuri pe o perioadă de zece ani, graţie unor proiecte de parteneriat public-privat şi investiţiilor private încurajate prin reduceri fiscale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.