MACROECONOMIE, Politica cu impact economic, Politica Fiscala - Taxe & Impozite, Buget & Finantare Deficit

Bulgaria vs România: Reforma și rezultatele Fiscului de la Sofia și contrareforma și consecințele ei de la București

Autor: Alexandra Pele – Cursdeguvernare.ro

Autoritățile fiscale din Bulgaria, care au implementat cu succes un program de modernizare realizat cu sprijinul Băncii Mondiale, program pe care România l-a abandonat după șase ani de amânări și prelungiri, au rezultate net superioare Fiscului autohton în privința creșterii gradului de colectare.

Ca procent din PIB, Bulgaria colectează la buget venituri fiscale mai mari, în vreme ce GAP-ul de TVA, respectiv diferența dintre veniturile pe care le-ar putea obține un stat și încasările efective, este semnificativ mai redus și chiar în scădere accentuată, statul vecin aflându-se pe primul loc la nivel european în ceea ce privește corectarea acestui indicator.

Astfel, cea mai recentă analiză a Comisiei Europene arată că în 2016, GAP-ul de TVA al Bulgariei era de doar 14%, în scădere cu opt puncte procentuale față de nivelul din 2015 și cu zece puncte mai mic decât cel din 2014.

România, pe de altă partea, înregistra un GAP de TVA de 36% în 2016, cel mai ridicat din UE și în creștere față de 2015 (34%). România conduce astfel Europa la taxe neîncasate, în vreme ce Bulgaria este lider european din punct de vedere al progreselor de reducere a acestor decalaje.

Din estimările Comisiei, bugetul de stat al României este văduvit anual de circa șase miliarde de euro din cauza GAP-ului de TVA, a cărui cauze sunt atât evaziunea fiscală cât și ineficiența administrației fiscale.

(Citiți și: ”Finanțele aruncă la coș definitiv contractul de modernizare a ANAF cu BM: 6 ani și 18 de milioane euro pe apa sâmbetei”)

Dacă România și-ar îmbunătăți colectarea și ar ajunge măcar la nivelul Bulgariei, statul ar avea bani pentru o autostradă în fiecare an, reiese din calculele președintelui Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru.

”Dacă am avea o rată de colectare precum Bulgaria, am avea venituri bugetare în plus de 3,8 miliarde euro. E ceva colosal ca dimensiune a impactului. Dacă am putea colecta TVA ca în Bulgaria, am putea construi o autostradă precum Comarnic-Brașov în fiecare an”, a explicat Dumitru la o conferință de la sfârșitul anului trecut.

Bulgaria, venituri fiscale peste program. România – la minim istoric

Cifrele aferente execuțiilor bugetare pe 2018 indică, de asemenea, o eficiență mai ridicată a administrației fiscale bulgare.

În primele 11 luni din 2018, autoritățile fiscale din Bulgaria au adus la buget peste 11 miliarde de euro, depășindu-și ținta programată cu 3,6%, potrivit celor mai recente date publicate de Ministerul Finanțelor din Bulgaria.

România, spre deosebire, a colectat anul trecut venituri fiscale de circa 30,6 miliarde de euro, în condițiile în care încasările din TVA au fost cu 1,7 miliarde de lei mai mici decât cele din legea bugetului. Guvernul nu și-a atins ținta nici la capitolul accize, unde nerealizarea a fost similară, de 1,7 miliarde de lei.

Veniturile fiscale sunt cea mai importantă sursă de finanțare a bugetului public, acestea fiind urmate de veniturile din contribuțiile de asigurări. Metodologia europeană înțelege prin venituri din taxe (tax to GDP) atât veniturile din taxe cât și contribuțiile de asigurări sociale colectate de stat.

În 2017, veniturile din taxe, impozite și contribuții colectate de statul vecin s-au ridicat la 29,5% din PIB, cu 3,7 puncte procentuale mai mult decât nivelul consemnat de România, potrivit celor mai recente date ale Eurostat.

În 2018, aceste venituri au continuat să scadă în cazul României, la puțin peste 25% din PIB, minim istoric.

Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.