STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, Finante & Servicii Profesionale, Politica Fiscala - Taxe & Impozite

Petrescu: Cota unică va fi menținută și în 2015

Cota unică va fi menţinută în 2015, întrucât trecerea la impozitarea progresivă a venitului presupune aspecte tehnice, de declarare şi plată, care nu pot fi implementate până atunci, a declarat ministrul Finanţelor Ioana Petrescu, evitând să răspundă către ce formulă de taxare optează, transmite Mediafax.

guvernul-vrea-sa-renunte-la-cota-unica-de-impozitare-si-sa-introduca-impozit-diferentiat_01„Sigur menţinem cota unică de impozitare pentru companii. Sincer nu cred că se poate realiza din 2015. Există mai multe aspecte tehnice (…) În viitorul foarte apropiat nu văd să se poată face. Presupune schimbări majore, cum se declară şi se plăteşte”, a arătat Petrescu.

Ministrul Finanţelor a recunoscut că trecerea la impozitarea progresivă este trecută atât în programul de guvernare, cât şi în strategia fiscal-bugetară, ca o formă de relaxarea a fiscalităţii pentru persoanele cu venituri reduse, dar a refuzat să răspundă la întrebarea directă dacă este de părere că ar trebui să se renunţe la cota unică.

„Cred că în momentul în care se va lua decizia, dacă se va lua, trebuie să se facă o analiză în ce mod această impozitare este văzută ca o relaxare fiscală pentru cei cu venituri mici. Primul pas este să decizi dacă doreşti”, a spus Petrescu. Ea a precizat că în niciun caz nu se va renunţa la cota unică de impozitare a profitului, de 16%.

În Strategia fiscal-bugetară 2014-2016, postată pe site-ul Ministerului Finanţelor în primăvara anului trecut şi aprobată tot în 2013 de Guvern şi Parlament, se afirmă, la capitolul privind „Tendinţe ale principalelor taxe şi impozite pe orizontul 2014-2017”, că se intenţionează „introducerea impozitului diferentiat pe venitul salarial cu deductibilităti fiscale: cote 8%, 12% si 16 % ce vor putea fi stabilite pe grile de venit, precum şi reducerea semnificativă a CAS cu 5 puncte procentuale începând cu luna iulie 2014, care prin măsurile ce vor fi întreprinse va avea un impact bugetar neutru”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.