OUG pentru schimbarea Legii Vânătorii, după protestele crescătorilor de oi

17 decembrie 2015 08:28

Guvernul a decis miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, să suspende aplicarea articolelor din Legea Vânătorii referitoare la numărul de câini la stână până la 25 aprilie 2016, urmând ca, între timp, să fie găsită o soluţie de modificare a legii care a stârnit protestele ciobanilor, conform Mediafax.

ougPurtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat miercuri, după şedinţa de guvern, că aplicarea articolelor din Legea vânătorii care se referă la numărul de câini şi la păşunat va fi suspendată până la 25 aprilie 2016, decizia fiind luată printr-o ordonanţă de urgenţă.

De asemenea, Dan Suciu a precizat că premierul a trimis celor doi preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului o scrisoare prin care le solicită să vină cu soluţii privind modificarea Legii vânătorii, adăugând că există un „interes comun” de a rezolva această problemă.

Peste 2.500 de crescători de oi au protestat marţi la Palatul Parlamentului, pe parcursul manifestaţiei înregistrându-se incidente după ce o parte din aceştia au forţat poarta şi au reuşit să intre în curte.

Astfel, protestatarii au avut ciocniri cu jandarmii, care au încercat să îi oprească să pătrundă în curtea Parlamentului. În busculada creată în încercarea manifestanţilor de a intra în curtea Parlamentului, un jandarm a folosit un spray lacrimogen.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Eneche, jandarmul a folosit sprayul pentru a se apăra, fiindu-i rupt un deget în busculada creată. În urma incidentului, jandarmul a fost dus la spital.

Reprezentanţi ai protestatarilor au fost invitaţi la Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor, care s-a întrunit pentru a discuta despre nemulţumirile acestora, respectiv noile modificări ale Legii vânătorii, după care să propună o serie de modificări către Ministerul Mediului.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.