Of… . Italia și Spania au devenit istorie: Germania, a doua țară preferată de români, după UK

9 noiembrie 2018 08:35

Autor: Mariana Bechir- cursdeguvernare.ro

Potrivit principiului dialectic, migrația românilor a trecut la nivelul următor, deschizând o etapă și mai nocivă pentru piața muncii din țară:

După Marea Britanie, o altă țară europeană anunță înregistrarea unor fluxuri spectaculoase de români, cu mult mai mari decât cele spre destinațiile tradiționale, Italia și Spania, unde românii au format deja cele mai mari comunități de cetățeni străini.

Migrația netă din Germania, adică diferența dintre persoanele cu altă cetățenie care au venit și cele care au plecat, a fost de 416.000, anul trecut, a anunțat Biroul Federal de Statistici (Destatis).

Din acest total, cel mai mare grup al noilor sosiți este cel al românilor (73.000), și nu cel al sirienilor (al căror număr a scăzut de la 146.000 în 2016, la 60.000 nou sosiți în 2017).

Au intrat în Germania, în 2017, aproape 220.000 de români și au părăsit această țară aproape 152.000. Diferența, de 73.000, este netul migrației românești în Germania, anul trecut.

Urmează în clasament Polonia, cu 34.000 de noi emigranți, Croaţia (33.000) şi Bulgaria (cu 30.000 persoane).

Românii sfidează Brexitul

Anunțul Germaniei vine după ce Marea Britanie a comunicat anul acesta că românii din insulă au ajuns în 2017 pe locul doi, după polonezi, în clasamentul locuitorilor cu altă cetățenie.

Aproximativ 411.000 de români trăiau anul trecut în insulă, comparativ cu peste un milion de polonezi și numai 350.000 irlandezi și 346.000 indieni (ultimele două grupuri se află pe locurile trei și patru).

Migrația netă a românilor a stabilit un nou record în 2017 – de 83.000 de persoane (numărul românilor veniți în această țară pentru mai mult de 12 luni l-a depășit cu 83.000 pe cel al românilor care au părăsit acest stat).

Insula a devenit principala țintă a emigranților români încă din 2015 (la numai un an după deschiderea pieței muncii pentru noi și bulgari), când au plecat acolo 54.412 de persoane (migrație netă), comparativ cu 44.209 români care au ales Italia.

Toate aceste trenduri reflectă și schimbări în structura populației care emigrează – sunt mai mulți oameni calificați și cu specializări căutate, comparativ cu valurile celor plecați să muncească în străinătate imediat după aderarea în UE.

Citește continuarea pe www.cursdeguvernare.ro.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.