STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Politica cu impact economic, INTERNATIONAL

OCDE a suspendat temporar procesul de aderare a Rusiei

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a anunţat că a suspendat „pentru moment” procesul de aderare a Rusiei şi că vrea să consolideze cooperarea cu Ucraina, potrivit Mediafax.

c4baeef274c47596a273777b2f1f3978Rusia, care cooperează cu OCDE începând din 1992, a solicitat în mod oficial să devină membră a Organizaţiei în 1996. Statele din cadrul OCDE au aprobat deschiderea unor negocieri de aderare cu Rusia în 2007.

„În urma unei reuniuni a Consiliului de guvernanţă, pe 12 martie, OCDE a amânat activităţile legate de procesul de aderare a Federaţiei Ruse la OCDE, pentru moment”, a anunţat organizaţia într-un comunicat, adăugând că totodată a „convenit ca OCDE să răspundă în mod pozitiv cererii Ucrainei de consolidare a cooperării (lor) existente”.

Acest anunţ are loc în contextul mobilizării unor trupe ruse în Crimeea, o peninsulă ucraineană în care 1,5 milioane de alegături sunt chemaţi duminică să voteze pentru alipirea la Rusia, din care a făcut parte până în 1954, când a fost „dată” Ucrainei de către fostul lider sovietic Nikita Hruşciov, în cadrul fostei Uniuni Sovietice.

Parlamentul ucrainean a aprobat joi crearea unei Gărzi Naţionale din care vor putea face parte până la 60.000 de persoane, în contextul în care noua putere ucraineană se teme de o pătrundere a armatei ruse în estul ţării.

OCDE, care are 34 de state membre, acţionează cu scopul de a ajuta guvernele să lupte împotriva sărăciei, favorizând creşterea economică şi stabilitatea financiară.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.