O nouă schemă de ajutor de stat, pentru 150 companii, până în 2020

7 iulie 2014 11:03

Guvernul a pregătit o nouă schemă de ajutor de stat, care să fie aplicată până la sfârşitul anului 2020, de care vor beneficia doar un număr deja estimat de 150 companii, investiţiile iniţiale fiind astfel ajutate doar dacă valoarea minimă se ridică la 20 milioane euro şi sunt păstrate cinci ani, potrivit Mediafax.

Noua schemă de ajutor de stat va avea ca obiectiv stimularea doar a investiţiilor cu impact major în economie.

ultima-suta-de-metri-pentru-pregatirea-si-depunerea-proiectelor-sub-ajutor-de-stat-finantate-prin-regio-7193În baza schemei, costurile aferente realizării, respectiv achiziţionării, după caz, de active corporale şi necorporale vor fi considerate cheltuieli eligibile. Astfel, costurile cu active corporale şi necorporale aferente investiţiei iniţiale vor fi finanţate de stat sub formă de sume nerambursabile, în limita intensităţii maxime admise.

Prin active corporale se va înţelege acele active asociate investiţiei iniţiale reprezentate de construcţii noi de orice tip, instalaţii tehnice, maşini şi echipamente, iar prin active necorporale cele asociate investiţiei iniţiale constând în transfer de tehnologie prin achiziţionarea de drepturi de proprietate intelectuală referitoare la brevete de invenţie, licenţe, know-how sau cunoştinţe tehnice nebrevetate.

Investiţie iniţială va fi considerată investiţia în imobilizări corporale şi necorporale aflate în acelaşi perimetru, legate de înfiinţarea unei unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente, diversificarea producţiei unei unităţi existente sau o schimbare fundamentală în procesul general de producţie din cadrul unei unităţi existente.

De acest ajutor de stat vor putea beneficia doar companiile care îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii, o serie de criterii de eligibilitate, respectiv sunt înregistrate potrivit Legii societăţilor comerciale, nu înregistrează debite restante la buget, nu intră în categoria „întreprinderilor în dificultate”, nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii, nu fac obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate, nu au beneficiat de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura costurilor salariale în cadrul aceluiaşi proiect unic de investiţii, nu au închis o activitate identică sau similară în spaţiul economic european în ultimii doi ani anteriori înregistrării cererii şi, la momentul înregistrării cererii, nu au planuri concrete de a închide o astfel de activitate într-o perioadă de doi ani după finalizarea, în regiunea în cauză, a investiţiei iniţiale.

Companiile în activitate vor putea beneficia de ajutor de stat dacă au rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare sau egală cu 1% în ultimul exerciţiu financiar încheiat şi au capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.

Companiile nou-înfiinţate vor primi ajutor de stat dacă au capital social subscris vărsat în valoare de minimum 100.000 lei şi nu aparţin unor acţionari care deţin sau au deţinut în ultimii doi ani anterior datei înregistrării cererii o altă firmă înregistrată conform Legii societăţilor care desfăşoară sau a desfăşurat activitatea pentru care solicită finanţare.

În acelaşi timp, însă, Guvernul va stabili că investiţiile iniţiale realizate de companii în cadrul schemei trebuie să îndeplinească cumulativ o serie de criterii de eligibilitate, şi anume să aibă o valoare totală de minimum 88 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 20 milioane euro, să-şi demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la data finalizării acesteia conform planului de afaceri, să genereze contribuţii la dezvoltarea regională, prin plata de taxe şi impozite la bugetul consolidat al statului şi la bugetele locale, pentru perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la data finalizării acesteia, precum şi să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie prin antrenarea şi a altor investiţii conexe şi dezvoltarea furnizorilor locali de produse şi servicii din regiune.

Companiile vor fi obligate să înceapă investiţia pentru care au solicitat finanţare în termen de maximum 4 luni de la data emiterii acordului şi să menţină investiţia iniţială realizată în stare de funcţionare pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data finalizării.

Ajutorul de stat va fi plătit în perioada 2015-2023, în baza acordurilor pentru finanţare emise, în limita bugetului anual alocat schemei. Bugetul maxim al schemei este de 2,7 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 600 milioane euro, cu posibilitatea suplimentării, iar bugetul anual maxim va fi de 450 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 100 milioane euro.

Ajutorul de stat va fi acordat companiilor prin alocări de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Finanţelor, sub formă de sume nerambursabile, în raport de cheltuielile eligibile şi în limita intensităţii maxim admisibile.

Nivelul maxim al ajutorului de stat de care va putea beneficia o companie, în cadrul schemei, în raport de cheltuielile eligibile, va fi, pentru regiunea Bucureşti, echivalentul în lei a 11,25 milioane euro, pentru perioada 2014-2017, şi echivalentul în lei a 7,5 milioane euro, pentru 2018 – 2020, în timp ce pentru regiunile Vest şi Ilfov acest nivel maxim va fi echivalentul în lei a 26,25 milioane euro.

Pentru regiunile Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, nivelul maxim al ajutorului de stat va fi echivalentul în lei a 37,5 milioane euro.

Intensitatea brută a ajutorului de stat regional, raportat la cheltuielile eligibile, nu va putea depăşi 15% (pentru perioada 2014-2017) şi 10% (2018-2020) pentru regiunea Bucureşti, 35% pentru regiunile Vest şi Ilfov şi 50% pentru regiunile Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia.

Regulile vor fi aplicate ajutoarelor din toate sectoarele economice, cu excepţia celor acordate în sectorul pescuitului şi acvaculturii, în sectorul producţiei primare de produse agricole, în sectorul prelucrării şi comercializării produselor agricole, pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive şi celor care favorizează activităţile din sectorul siderurgic, sectorul cărbunelui, sectorul construcţiilor navale, sectorul fibrelor sintetice, sectorul transporturilor şi al infrastructurii conexe, şi sectorul energiei şi al infrastructurii pentru aceasta.

Guvernul arată că, prin noua schemă de ajutor de stat, se intenţionează stimularea realizării de investiţii în active fixe de înaltă tehnologie, pentru realizarea de produse cu valoare adaugată mare, pentru piaţa internă şi export

În document se mai arată că, în perioada 2007-30 iunie 2014, pe ansamblul celor cinci scheme de ajutor de stat, Ministerul Finanţelor a emis acorduri pentru finanţare în valoare de peste 738 milioane euro pentru susţinerea unor proiecte de investiţii în valoare de peste 2,4 miliarde euro, care au generat aproximativ 23.000 de noi locuri de muncă.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.