STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, PIETE FINANCIARE, Legislatie & Mediu de Afaceri, Insolventa & Lichidatori

Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în primele opt luni din 2014 a scăzut cu 14,7%

Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în primele opt luni a scăzut cu 14,7%, la 15.765, de la 18.486 în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), scrie Mediafax.

rp_insolvent-stamp-300x199.jpgÎn luna august un număr de 641 de firme au intrat în incapacitate de plată, marcând un minim al acestui an, în condiţiile în care în iulie 2.093 de firme nu au mai avut bani să-şi plătească datoriile, 2.000 de firme în iunie, 2.149 în mai, 2.089 în aprilie, 2.115 în martie, 2.631 în februarie şi 2.054 în ianuarie, reiese din datele ONRC.

Cele mai mari scăderi ale numărului de insolvenţe s-au consemnat în Giurgiu (-67,6%), Mehedinţi (-68%) şi Vaslui (-67,7%). În aceeaşi perioadă, în Alba, Caraş-Severin şi Harghita au fost înregistrate cele mai mari creşteri ale numărului de insolvenţe în primele opt luni ale anului, de 66,35% faţă de 2013, 45,65%, şi, respectiv, 37,24%.

La nivel naţional, în 11 judeţe au fost înregistrate creşteri ale numărului de insolvenţe cu rate între 0,33% şi 66,35%, iar în restul au raportate scăderi ale numărului de insolvenţe, cu rate de la -6%.

Potrivit datelor ONRC, cele mai multe insolvenţe au fost raportate în Bucureşti – 2.497 firme, Bihor – 1.094 societăţi şi Prahova – 651 firme şi cele mai puţine în Călăraşi – 67 firme, Neamţ -100 firme şi Vaslui – 103 companii.

Cele mai multe societăţi cu dificultăţi financiare sunt în continuare cele din domeniul comerţului, construcţiilor şi din industria prelucrătoare. De asemenea, în ianuarie-august a fost suspendată activitatea pentru 11.016 de firme, cu 29,62% mai puţine decât în intervalul similar din 2013.

Pe de altă parte, înfiinţările de noi firme s-au redus cu 23,48%, la 70.574. Cele mai multe firme înmatriculate în primele opt luni sunt în domeniul comerţului, respectiv 27.347, în creştere cu 8% faţă de anul trecut. Un număr mare de înmatriculări de firme a fost consemnat şi în domeniul activităţilor profesionale, ştiinţifice şi tehnice (6.748) şi construcţiilor (5.390).

La finalul lunii august erau active circa 1,1 milioane de firme.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.