STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, HR & DEZVOLTARE PERSONALA, Energie & Utilitati & Infrastructura, Management, Recrutare & Head-Hunting

Ministerul Transporturilor caută manageri la Tarom, CFR Călători, CFR SA, Aeroporturi Bucureşti şi Metrorex, până pe 30 octombrie

Ministerul Transporturilor caută manageri pentru companiile Tarom, CFR Călători, CFR SA, Aeroporturi Bucureşti şi Metrorex, finalizarea selecţiei fiind prevăzută pentru data de 30 octombrie, transmite Mediafax.

imageResizeRecrutarea vizează manageri pentru poziţiile vacante în conducerea celor cinci companii, ocupate în prezent de directori sau de membri executivi provizorii în Consiliile de Administraţie.

„În conformitate cu înţelegerile încheiate cu instituţiile financiare internaţionale CE, FMI şi Banca Mondială, termenul stabilit pentru finalizarea procedurilor de selecţie este data de 30 octombrie 2014”, a comunicat Ministerul Transporturilor.

Procesul de recrutare este derulat în baza unui contract încheiat la jumătatea anului 2012 între Ministerul Transporturilor şi asocierea Pricewaterhouse Coopers Tax Advisors & Accountants, D&B David şi Baias şi George Butunoiu Group.

Premierul Victor Ponta a înfiinţat în vară o comisie care să monitorizeze şi aplice prevederile legale privind guvernanţa corporativă în companiile de stat, membrii comisiei urmând să analizeze indicatorii financiari ai societăţilor care au deja management privat, inclusiv cauzele rezultatelor negative. Comisia este condusă de şeful Guvernului, iar vicepreşedinte este ministrul Transporturilor.

Pe perioada mandatului lui Dan Şova la conducerea Transporturilor au fost operate mai multe schimbări de manageri în cadrul companiilor subordonate instituţiei. Ioan Rus, care i-a urmat lui Şova la conducerea ministerului, a declarat la finele lunii iulie că are drept obiectiv principal aducerea pe profit operaţional a companiilor din subordine până la finele anului viitor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.