Ministerul Finanțelor lansează a doua rectificare bugetară pe anul 2016

21 noiembrie 2016 08:45

romania-a-atras-marti-750-milioane-euro-prin-obligatiuni-plasate-pe-pietele-externe-ministrul-finantelor-a-fost-un-real-succes-166251Ministerul Finanțelor Publice (MFP) propune o a doua rectificare bugetară din acest an, „ținând cont de majorarea per sold a veniturilor bugetului general consolidat cu 306 milioane de lei și a cheltuielilor bugetului general consolidat tot cu 306 milioane de lei”, a comunicat vineri MFP, informează Mediafax.

Rectificarea bugetară se întemeiază și pe „menținerea țintei de deficit bugetar la nivelul de 2,8% din PIB în termeni cash, respectiv 2,95% din PIB potrivit metodologiei ESA”. Analiza rezultatelor bugetare pe perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016 „arată un deficit de 3,7 miliarde de lei, respectiv 0,49% din PIB”, precizează MFP.

Rectificarea bugetară a avut în vedere redistribuirea unor fonduri care nu mai pot fi cheltuite până la sfârșitul anului 2016, pentru asigurarea finanțării unor programe în derulare.

Domeniile prioritare la această rectificare bugetară au fost „sănătatea, investițiile, plățile directe în agricultură și susținerea unor proiecte și politici în domeniul educației și asistenței sociale, finanțate prin administrația publică locală, cum ar fi programul-pilot Masa caldă, susținerea sistemului de protecție a copilului sau programul Fructe în şcoli”.

La Sănătate, s-au alocat credite de angajament în sumă de 2,21 miliarde de lei în bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în vederea încheierii unor noi contracte cost-volum-rezultat, pentru aria terapeutică hepatită cronică. Aceste alocări bugetare vor permite continuarea tratamentului pentru pacienții cu ciroză hepatică aflați în stadiul F4 și extinderea programului pentru pacienții cu ciroză hepatică stadiile F2 și F3. Ministerul Sănătății a trimis deja la CNAS documentele necesare. „Pe baza acestora, Casa începe negocierile cu producătorii de medicamente pentru încheierea contractelor cost-volum-rezultat. Încheierea contractelor în această formulă permite o folosire judicioasă a banilor bugetului asigurărilor de sănătate deoarece CNAS decontează tratamentele doar pentru pacienții care s-au vindecat ca urmare a terapiei”, mai arată MFP.

Pentru Programul Național de Dezvoltare Locală de la Ministerul Dezvoltării Regionale s-au asigurat 1,25 miliarde de lei, sume care vor acoperi plățile necesare până la final de an ale proiectelor de dezvoltare a infrastructurii școlare și de drumuri. Alte 47,9 milioane de lei au fost realocate pentru finanțarea Acordului de împrumut „Sistem integrat de reabilitare a sistemelor cu apă și canalizare, a stațiilor de tratare a apei potabile și stațiilor de epurare a apelor uzate în localitățile cu o populație de până la 50.000 de locuitori”. Suma va fi folosită pentru închiderea proiectului finanțat din credite externe rambursabile.

Pentru Ministerul Agriculturii a fost asigurată suma de 1,09 miliarde de lei pentru plățile finale aferente schemelor de plăți directe pentru campania agricolă din 2016. De asemenea, ministerul a redistribuit din bugetul propriu 85,7 milioane de lei pentru plata subvențiilor în agricultură.

La bugetele locale au fost alocate 1,7 miliarde de lei, sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor autorităților administrației publice locale. Banii vor fi folosiți astfel:

– 170 de milioane de lei pentru cheltuieli de personal aferente unităţilor de învățământ preuniversitar,

– 14,7 milioane de lei pentru programul-pilot „Masa caldă”,

– 101,5 milioane de lei pentru susținerea sistemului de protecție a copilului,

– 74,7 milioane de lei pentru centrele de asistență socială a persoanelor cu handicap,

– 392,3 milioane de lei pentru plata asistenților personali ai persoanelor cu handicap,

– 4,1 milioane de lei pentru programul „Fructe în şcoli”,

– 6,9 milioane de lei pentru finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale,

– 938,3 milioane lei sume pentru echilibrarea bugetelor locale.

În vederea desfăşurării normale a activităţii până la finele anului, Ministerului Energiei i-au fost alocate 222,4 milioane de lei, din care 200 de milioane de lei sunt pentru schema de ajutor de stat pentru închiderea a două mine din Complexul Energetic Hunedoara.

Ministerului Comunicațiilor i-au fost alocate 75,5 milioane de lei, în principal pentru majorarea capitalului social al Companiei Naționale Poșta Română.

Pentru plata pensiilor militare recalculate, precum și pentru restituirea diferențelor dintre cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 şi cele stabilite în baza Legii nr. 119/2010, au fost alocate 336,7 milioane de lei în bugetele Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Apărării Naționale și al Serviciului Român de Informații.

Ministerul Muncii a primit 142,4 milioane de lei pentru plata integrală a drepturilor de asistență socială (indemnizații pentru creștere copil, ajutoare sociale, alocații de stat pentru copii, indemnizații pentru persoanele cu handicap).

Ministerului Afacerilor Externe i-au fost redistribuite 66,8 milioane de lei, în principal pentru plata contribuțiilor și cotizațiilor la organismele internaționale la care instituția este parte.

Sumele reduse provin din economiile ministerelor rezultate din analiza plăților efectuate pe primele 10 luni. Câteva exemple: Ministerul Finanțelor Publice a economisit 1,18 miliarde de lei. Banii provin din dobânzi și din contribuția României la bugetul UE, dar și din economii la cheltuieli de personal, despăgubiri civile și cheltuieli de capital; în bugetul Ministerului Transporturilor au fost identificate economii în sumă de 254 de milioane de lei, în principal la investiții ale agenților economici, cheltuieli neeligibile ISPA și reparații curente la infrastructura feroviară publică. În schimb, au fost asigurate sumele necesare pentru decontarea facilităților și gratuităților de transport de care beneficiază anumite categorii sociale și pentru majorarea capitalului social la Metrorex; Ministerul Apărării Naționale a identificat 359,8 milioane de lei, bani care nu mai pot fi utilizați până la finele anului pentru cheltuieli cu bunurile și serviciile și cheltuieli de capital. De asemenea, se propune majorarea creditelor de angajament cu suma de 5 miliarde de lei pentru demararea achizițiilor de tehnică și echipamente specifice; Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a făcut economii de 49,6 milioane de lei la proiecte cu finanțare din fonduri europene.

Economiile realizate de Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri se ridică la 35,4 milioane de lei, în principal la proiectele cu finanțare din fonduri europene nerambursabile și programele de stimulare a întreprinderilor mici și mijlocii.

Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, a identificat economii în valoare de 33,6 milioane de lei, a mai comunicat MFP.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.