STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Telecom & IT-C & Online

Microsoft a introdus serviciile Oracle de baze de date şi aplicaţii Java pe propria platformă cloud pentru companii

Microsoft şi Oracle au format o alianţă pe piaţa serviciilor de cloud pentru companii,  Microsoft introducând serviciile Oracle de baze de date şi aplicaţii Java pe propria platformă de servicii cloud computing destinate firmelor. Astfel, companiile care utilizează serviciul de cloud Windows Azure vor putea rula popularul soft de baze de date al Oracle şi celelalte aplicaţii şi instrumente de programare Java oferite de companie, au anunţat directorul general al Microsoft, Steve Ballmer, şi co-preşedintele Oracle Mark Hurd într-o conferinţă de presă, potrivit Bloomberg.

Sursă: www.brecorder.com
Sursă: www.brecorder.com

Clienţii au cerut ca serviciile Microsoft şi Oracle să fie compatibile, determinând cele două companii să colaboreze pentru a aduce o ofertă consistentă. Astfel, cele două companii lăsă în urmă o îndelungată rivalitate care datează încă de la apariţia computerului personal, pentru a atrage clienţii corporate care îşi mută latura software a afacerii pe internet.

„Era şi timpul, şi pe bucurăm că avem şansa să colaborăm astfel, mai constructiv, cu Oracle. Parteneriatul aduce beneficii imediate clienţilor de toate formele şi mărimile”, a afirmat Ballmer.

Ambele companii se confruntă cu o competiţie dură pentru serviciile de cloud, de la companii precum Google, Amazon.com sau Salesforce.com.

Colaborarea va atrage companiile interesate de o mai bună compatibilitate tehnică între produsele Microsoft şi cele Oracle.

Serviciul de baze de date al Oracle concurează cu platforma SQL Server a Microsoft.

Piaţa globală a bazelor de date se ridică la 28,2 miliarde de dolari la nivelul anului trecut, potrivit datelor IDC. Oracle are o cotă de piaţă de 45%, urmat de Microsoft cu 20%, respectiv IBM cu 18%.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.