STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Integrare EUROPEANA, Finantari UE & Granturi

MFE: Comisia Europeană reia plăţile pe patru axe ale Programului Operaţional Regional

Ministerul Fondurilor Europene informeaza că CE a decis reluarea plăţilor pe patru din cele cinci axe presuspendate în cadrul Programului Operaţional Regional. Ca urmare a reluării plăţilor, România va încasa peste 150 de milioane de euro, sumă pentru care au fost trimise documentele pentru rambursare în martie.

„Decizia Comisiei Europene de a debloca patru axe importante ale acestui program demonstrează eficienţa măsurilor implementate de Guvernul României. În continuare eforturile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi ale Ministerului Fondurilor Europene se vor concentra pentru deblocarea integrală a acestui program. În cel mai scurt timp posibil urmează să fie deblocate şi Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, indiferent de eforturile pe care trebuie să le depună angajaţii ministerelor implicate”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, conform sursei citate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.