STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Politica cu impact economic, Legislatie & Mediu de Afaceri

Meyer (FP), despre exceptarea a 100 de companii de la aplicarea guvernanței corporative: E ca și când i-ai lăsa pe Ali Baba și cei 40 de hoți într-un seif bancar imens, cu luminile stinse și alarma deconectată

Companii precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz și Salrom ar putea fi exceptate de la aplicarea legislației în vigoare privind guvernanța corporativă, se arată într-un comunicat de presă al Fondului Proprietea, care precizează că este vorba, în total, de 100 de companii. Noul proiect este în prezent discutat în comisiile din Camera Deputaților. ​

„Fondul Proprietatea este surprins de faptul că amendamentele acestui proiect de lege sunt în mare măsură aceleași cu cele declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională în februarie 2018. Este posibil ca plenul Camerei Deputaților să voteze acest proiect săptămâna aceasta. Dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală, exceptarea a peste 100 de companii de stat de la aplicarea normelor de guvernanță corporativă ar fi un uriaș pas înapoi în privința credibilității economice a României”, se arată în document.

SURSA: HotNews

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.