STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, Energie & Utilitati & Infrastructura, Privatizare & Retrocedare

Mănescu: Noul calendar al privatizării CFR Marfă va fi discutat cu FMI şi CE. GFR își va primi banii înapoi

Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, a declarat că noul calendar al privatizării CFR Marfă va fi discutat cu FMI şi CE, iar GFR își va primi banii înapoi.

Sursă: www.agerpres.ro
Sursă: www.agerpres.ro

„CFR Marfă, după cum bine ştiţi, îşi continuă procedura de privatizare. Zilele acestea avem întâlniri cu partenerii de la FMI şi CE şi vom discuta calendarul (…) Săptămâna aceasta, începând de mâine, ne vom întâlni şi vom discuta punct cu punct acest calendar, astfel încât la sfârşitul săptămânii, în şedinţa de Guvern, să pot prezenta calendarul în principiu agreat”, a declarat Mănescu.

De asemeni, contul escrow în care GFR a depus 20 de milioane de euro ca avans pentru acţiunile CFR Marfă a fost deblocat, urmând să i se returneze și garanţia de 10 milioane de euro aferentă licitaţiei.

Procesul de privatizare a CFR Marfă va fi reluat pentru că unele bănci creditoare ale operatorului feroviar nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a dispus de timpul necesar pentru a se putea pronunţa asupra tranzacţiei.

Noua privatizare a companiei ar trebui încheiată până în vara lui 2014, iar secretarul de stat Cristian Ghibu nu va mai participa la noul proces, a precizat Mănescu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.